Modifica setarile cookie
Toate categoriile

UE vrea să achiziționeze vaccinuri împotriva Covid-19 și de la laboratorul Moderna

Comisia Europeană (CE) a încheiat luni o serie de discuţii preliminare cu societatea Moderna pentru achiziţionarea unui potenţial vaccin împotriva COVID-19.

Moderna este cea de-a cincea societate cu care Comisia a încheiat discuţii, după Sanofi-GSK, Johnson&Johnson, CureVac şi AstraZeneca, informează un comunicat al executivului UE.

Contractul avut în vedere cu societatea Moderna ar prevedea posibilitatea ca toate statele membre ale UE să achiziţioneze vaccinul, precum şi să îl doneze ţărilor cu venituri mici şi medii sau să îl redirecţioneze către ţări europene.

Se anticipează că CE va dispune de un cadru contractual pentru achiziţionarea iniţială a 80 de milioane de doze în numele tuturor statelor membre ale UE, cu o opţiune de a cumpăra până la 80 de milioane de doze suplimentare, care vor fi furnizate după ce un vaccin se va dovedi a fi sigur şi eficace împotriva COVID-19. Comisia Europeană continuă discuţiile intensive cu alţi producători de vaccinuri, se mai precizează în comunicat.

"După negocieri intense, Comisia Europeană a încheiat azi discuţiile cu o a cincea companie farmaceutică pentru a le oferi cetăţenilor europeni un acces rapid la un vaccin împotriva coronavirusului. Investim în societăţi care utilizează tehnologii diverse, pentru a ne spori şansele de a dispune de vaccinuri sigure şi eficace. Continuăm discuţiile cu alte societăţi pentru a ne asigura că vaccinurile vor fi disponibile în mod rapid pe piaţă", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Citește și
vaccin OMS
172 de țări susțin planul COVAX pentru vaccinul împotriva Covid-19. Ce presupune acesta

Moderna este o societate cu sediul în SUA care desfăşoară o activitate de pionierat în vederea dezvoltării unei clase noi de vaccinuri bazate pe ARN mesager (ARNm). ARNm joacă un rol fundamental în biologia umană, transferând instrucţiunile care direcţionează celulele din organism în vederea producerii proteinelor, inclusiv a celor care pot preveni sau combate bolile.

Discuţiile preliminare încheiate luni de executivul comunitar sunt menite să ducă la un angajament prealabil de achiziţie care urmează să fie finanţat prin Instrumentul pentru sprijin de urgenţă, care prevede fonduri dedicate creării unui portofoliu de potenţiale vaccinuri cu profiluri diferite şi produse de societăţi diferite.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult