Trump, după criticile aduse în urma inundațiilor din Texas: „Ar fi trebuit să aibă clopote. Era noapte și oamenii dormeau”

inundații catastrofale în Texas
Getty

Preşedintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că Texasul "ar fi trebuit să aibă clopote" pentru a avertiza împotriva inundaţiilor care au făcut cel puţin 120 de morţi şi peste 170 de persoane dispărute, scrie EFE.

„Poate că ar fi trebuit să aibă clopote, ceva care să sune, dar este un teritoriu foarte periculos când te gândeşti de câte ori au avut această problemă. Au avut suficiente avertizări, dar era noapte târziu şi oamenii dormeau", a spus el într-un interviu cu nora sa, Lara Trump, la Fox News.

Afirmaţiile sale vin la o zi după vizita sa în principala zonă afectată, din comitatul Kerr, lângă San Antonio, unde vineri s-a luat de o reporteră a canalului CBS care a întrebat despre deficienţele sistemului de alertă de urgenţă din comitat.

„Doar o persoană foarte rea ar pune o întrebare astfel", i-a răspuns liderul republican. „E uşor să stai şi să spui 'Ce ar fi putut să se întâmple aici?' şi să te întrebi dacă am fi putut face altceva. Aceasta a fost ceva ce nu s-a mai întâmplat înainte şi nimeni nu a văzut nimic similar", a insistat Trump.

Oamenii s-au plâns că nu au fost avertizați

Vizita sa a avut loc pe fondul înmulţirii întrebărilor referitoare la răspunsul autorităţilor locale în timpul inundaţiilor şi rolul pe care carenţele sistemului de alertă l-au avut în această tragedie.

Citește și
Reza Pahlavi
Axios: Emisarul special al lui Trump s-a întâlnit în secret cu fiul ultimului șah al Iranului, Reza Pahlavi

O investigaţie a jurnalului The New York Times a dezvăluit că Kerr nu a primit finanţarea necesară pentru a îmbunătăţi sistemul de alerte pentru inundaţii, în pofida faptului că Agenţia Federală pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă (FEMA) a avertizat că regiunea se va inunda 'probabil' în acest an.

Într-un raport publicat în 2024, FEMA estimase că un nou sistem, axat doar pe creşterile fluviului Guadalupe, ar costa un milion de dolari, conform celor consemnate de ziarul american.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Axios: Emisarul special al lui Trump s-a întâlnit în secret cu fiul ultimului șah al Iranului, Reza Pahlavi
Axios: Emisarul special al lui Trump s-a întâlnit în secret cu fiul ultimului șah al Iranului, Reza Pahlavi

Emisarul prezidențial american Steve Witkoff s-a întâlnit în secret cu moștenitorul șahului Iranului, Reza Pahlavi, în weekendul 10-11 ianuarie, relatează Axios, citând un oficial american de rang înalt.

Un cuib de dinozaur, cu ouă vechi de 150 de milioane de ani, a fost descoperit în Portugalia
Un cuib de dinozaur, cu ouă vechi de 150 de milioane de ani, a fost descoperit în Portugalia

Un cuib de dinozaur conţinând ouă ce datează din urmă cu 150 de milioane de ani, din Jurasicul târziu, a fost descoperit în zona stâncilor de pe plaja Santa Cruz, în apropiere de oraşul Torres Vedras, la aproximativ 50 kilometri nord de Lisabona.

Mark Ruffalo l-a criticat pe Donald Trump: „Cea mai rea ființă umană. Este un infractor condamnat, un pedofil”
Mark Ruffalo l-a criticat pe Donald Trump: „Cea mai rea ființă umană. Este un infractor condamnat, un pedofil”

Mark Ruffalo l-a criticat dur pe Donald Trump, numindu-l „cea mai rea ființă umană”, într-un interviu pe covorul roșu la Globurile de Aur.

Recomandări
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU
“România se poate trezi peste noapte într-o situație infernală”, alimentată de revizionismul lui Trump și Putin | INTERVIU

România riscă să intre într-o zonă de insecuritate majoră, într-un context internațional tot mai volatil, în care revizionismul lui Donald Trump și Vladimir Putin ar putea încuraja și alte state din Europa de Est să conteste suveranitatea țărilor vecine.

Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații
Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații

Pe lângă zecile de mii de apartamente în care temperatura este ca în peșteră și nici nu este apă caldă la robinet, în București este afectată și activitatea unor spitale.

Ilie Bolojan cere adoptarea urgentă a reformei administrației publice: „Întârzierea înseamnă cheltuieli mai mari”
Ilie Bolojan cere adoptarea urgentă a reformei administrației publice: „Întârzierea înseamnă cheltuieli mai mari”

Premierul Ilie Bolojan spune că pachetul de reforme din administrația publică trebuie adoptat rapid, deoarece întârzierea duce la cheltuieli mai mari și prelungirea problemelor.