Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Surpriză neplăcută de Sărbători la un club de fotbal. Hoții au spart sediul și au furat cadourile copiilor

„Returnați măcar cadourile” – acesta este apelul lansat de Cornélia Simon, președinta clubului FC Belvès, o grupare din satul Périgord Noir.

După cum dezvăluie publicația Sud Ouest, hoții au devastat sediul la începutul săptămânii, furând televizoare, băuturi, dar mai ales cadourile de Crăciun destinate copiilor clubului. Infractorii au pătruns în clădire printr-o fereastră.

„Am descoperit totul miercuri dimineață”, povestește Cornélia Simon pentru France Bleu Périgord. Era chiar ziua festivității de Crăciun a clubului, când aproximativ douăzeci de copii urmau să primească tricourile personalizate și treningurile plătite de sponsori.

Le transmitem hoților să returneze cadourile. Este foarte dureros, trebuia să le oferim copiilor miercuri, iar o parte dintre aceștia nu le vor primi”, explică Cornélia Simon.

O parte dintre copii își vor primi treningurile sâmbătă, cu ocazia mesei de Crăciun a clubului. Pentru ceilalți copii, clubul va cumpăra noi echipamente pentru a le putea oferi mai târziu, chiar dacă acest lucru va presupune costuri suplimentare.

Citește și
Brazi furați
Brazii de Crăciun, afacere profitabilă pentru 3 hoți, care furau „la comandă”

Este a doua oară în acest an când clubul este jefuit. FC Belvès a depus o plângere. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult