Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Stoltenberg vrea să invite Ucraina să devină membră a NATO "la un moment dat". Cine s-a opus aderării în 2023

Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, a adus din nou în discuție eventuala aderare a Ucrainei la NATO.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a declarat că susținerea Ucrainei și invitarea acesteia să devină membru NATO la un anumit stadiu este un "lucru bun" pentru Alianță și pentru SUA.

Șeful Alianței a subliniat acest lucru după ce a fost întrebat despre o posibilă confruntare între Rusia și NATO în cazul în care este promovată aderarea Ucrainei la NATO, notează Ukrainska Pravda.

"Eu sunt din Norvegia, care se învecinează cu Rusia. Când Norvegia a devenit stat membru NATO, Uniunea Sovietică a numit-o o provocare. Nu a fost o provocare, a fost un drept al oricărei națiuni suverane de a-și alege propria cale. Norvegia are dreptul său, la fel ca Suedia, Finlanda și Ucraina", a spus Stoltenberg.

SUA și Germania s-au opus

Stoltenberg a adăugat că este foarte important ca Putin să nu-și atingă obiectivele în Ucraina, deoarece ar deveni o încurajare pentru alte regimuri autoritare: "Astăzi este vorba de Ucraina, mâine poate fi Taiwan".

Citește și
jens stoltenberg
Jens Stoltenberg convoacă o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina

Secretarul general al Alianței a subliniat continuării sprijinului american pentru Kiev, întrucât acesta slăbește semnificativ potențialul Rusiei, iar fondurile alocate din bugetul american sunt folosite în principal în SUA, deoarece sunt cheltuite pentru achiziționarea de arme americane.

În iulie 2023, la summitul NATO de la Vilnius, Alianța a refuzat să invite Ucraina să devină membru din cauza împotrivirii liderilor americani și germani. De asemenea, summitul a concluzionat că, pentru a primi invitația, Ucraina trebuie să îndeplinească cerința programului național anual.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult