Statele Unite anunță investiții în infrastructura militară a Groenlandei

Armata americana
iStock

Statele Unite ințentionează să investească în Groenlanda pentru a-și îmbunătăți "flexibilitatea operațională militară și conştientizarea situaţională", relatează Reuters, citând Departamentul Apărării american.

"Statele Unite intenționează să urmărească viguros investiții cu potențial strategic, inclusiv investiții care ar putea servi scopuri duble, civile și militare", a precizat Departamentul Apărării American într-un comunicat citat de Reuters.

Concret, Statele Unite ar viza îmbunătățirea unor aerodromuri din Groenlanda, cel mai probabil din cadrul bazei aeriene Thule. Aceasta este cea mai nordică bază militară americană și împreună cu baza Keflavik din Islanda, permit Statelor Unite să deplaseze echipament militar și trupe pe ruta arctică - cel mai scurt drum dintre America de Nord și Europa.

Declarația de intenție americană a mai venit și în contextul în care China și-a arătat recent interesul de a investi în proiecte strategice de pe insulă. De altfel, anul trecut, prim-ministru Groelandei, Kim Kielsen a făcut o vizită la Biejing pentru a discuta cu autoritățile chineze despre posibile investiții - evoluție care a ingrijorat

Danemarca și Statele Unite au un istoric îndelungat de colaborare în domeniul securității. Importanța strategică a Groelandei pentru Statele Unite constă, în primul rând, în faptul că găzduiește o parte a sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice (Ballistic Missile Early Warning System). În al doilea rând, Groenlanda găzduiește baza aeriană Thule, utilizată de Statele Unite încă de la mijlocul celui de-al Doilea Război Mondial. Iar în 1951 cele două țări au semnat Acordul de Apărare a Groenlandei.

Citește și
deveselu, japonia, vizita,
O delegaţie niponă a vizitat baza militară Deveselu. Ce i-a interesat pe japonezi

Groenlanda este teritoriu danez autonom, cu putere de decizie asupra majorității problemelor interne. Problemele ce țin de politica externă și de securitate sunt, însă, decise de guvernul de la Copenhaga.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Superba Niina Petrokina a cucerit al doilea său titlu european la patinaj artistic
GALERIE FOTO Superba Niina Petrokina a cucerit al doilea său titlu european la patinaj artistic
Citește și...
Militari din România și SUA participă la un exercițiu militar lângă Chișinău
Militari din România și SUA participă la un exercițiu militar lângă Chișinău

Militari moldoveni, români și americani participă la exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2018”, care se desfășoară la baza militară a armatei moldovene din Bulboaca, situată la 46 de kilometri de Chișinău.

O delegaţie niponă a vizitat baza militară Deveselu. Ce i-a interesat pe japonezi
O delegaţie niponă a vizitat baza militară Deveselu. Ce i-a interesat pe japonezi

O delegaţie niponă din care au făcut parte membri ai Dietei Japoniei a vizitat marţi Baza Militară 99 Deveselu, care găzduieşte sistemul de apărare antirachetă Aegis Ashore.

Bază militară din Siria, bombardată probabil de israelieni. 26 de morți. VIDEO
Bază militară din Siria, bombardată probabil de israelieni. 26 de morți. VIDEO

Cel puţin 26 de combatanţi proregim, "în majoritate" iranieni, au fost ucişi în urma unor atacuri cu rachete care au vizat poziţii militare ale puterii siriene a preşedintelui Bashar al-Assad, informează luni Observatorul sirian pentru drepturile omului.

Recomandări
Performanță istorică. Dacia a câștigat legendarul Raliu Dakar
Performanță istorică. Dacia a câștigat legendarul Raliu Dakar

Pilotul Dacia, Nasser Al Attiyah (Qatar), a câştigat, sâmbătă, al şaselea său Raliu Dakar, la finalul celei de-a 13-a şi ultimei etape a acestei curse legendare, care se desfăşoară din 2020 în Arabia Saudită.

Gerul a pus stăpânire pe România. Orașul în care s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius
Gerul a pus stăpânire pe România. Orașul în care s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius

Gerul a pus stăpânire pe mare parte din România, în special pe zona Moldovei. La Miercurea Ciuc, sâmbătă dimineață au fost și minus 21 de grade Celsius, iar la Botoșani, termometrele s-au oprit la minus 17 grade.  

Șase indivizi au fost arestați în Lituania pentru incendierea unei fabrici militare. Suspecții au legături cu România
Șase indivizi au fost arestați în Lituania pentru incendierea unei fabrici militare. Suspecții au legături cu România

Autoritățile din Lituania au anunțat că Serviciul de Informații al Rusiei a coordonat un grup de 6 indivizi care ar fi pus la cale incendierea unei fabrici de echipamente militare.