Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Şeful biroului Interpol Moldova, Viorel Ţentiu, arestat în dosarul privind manipularea datelor

Şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Valentin Ţentiu, suspect în dosarul privind manipularea notificărilor de alertă roşie şi a altor date Interpol, va sta în arest preventiv pentru 30 de zile, au decis joi magistraţii Judecătoriei Chişinău.  

Avocatul şefului biroului Interpol de la Chişinău a declarat că va ataca hotărârea la Curtea de Apel, relatează TV8.md. „Cu siguranţă vom folosi căile legale de contestare prevăzute de procedura penală”, a spus apărătorul şefului Interpol de la Chişinău, precizând că clientul său pledează nevinovat.

Poliţia din Republica Moldova, ajutată de colegi francezi şi americani, a efectuat marţi raiduri la zeci de adrese în cadrul unei anchete privind un presupus complot pentru a bloca acţiunile Interpolului împotriva infractorilor fugari.

Veronica Dragalin, procurorul-şef anticorupţie al ţării, a declarat într-o conferinţă de presă că operaţiunea a fost lansată pe baza informaţiilor furnizate luna trecută de procurorul financiar al Franţei, care a acţionat la cererea Interpol. Biroul Federal de Investigaţii al SUA a fost, de asemenea, implicat, la fel ca şi oficialii britanici, a spus ea.

Procurorul financiar francez a declarat că şi-a lansat ancheta în august 2023. Autorităţile franceze şi moldoveneşti au încheiat un acord luna trecută la sediul olandez al Agenţiei Uniunii Europene pentru Cooperare în domeniul Justiţiei Penale.

Citește și
masina furata
Un șofer a rămas fără Range Roverul de 100.000 de euro după un control al polițiștilor din Oradea. Ce au descoperit

Au fost percheziţionate 33 de locaţii, a spus Dragalin, au fost confiscate echipamente digitale şi patru persoane au fost reţinute pentru 72 de ore. Ulterior, miercuri, a fost reţinută şi o a cincea persoană. Potrivit NewsMaker, în afară de Ţentiu, care joi a fost adus în faţa magistraţilor de mascaţii Procuraturii Anticorupţie, toate celelalte patru persoane au fost eliberate. Viorel Ţentiu este vizat de două capete de acuzare pentru corupere pasivă în proporţii deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat, a precizat Veronica Dragalin.

Procurorul-şef anticorupţie spune că dovezile din cadrul anchetei au arătat că grupuri criminale care cu legături în Rusia, Ucraina şi alte ţări ar fi mituit persoane pentru a le ajuta să elimine unele „notificări roşii” din baza de date a Interpol. Astfel, persoane date în căutare de Interpol au putut obţine azil sau statut de refugiat în Republica Moldova, pentru că alertele emise de Interpol se radiau, iar cei daţi în căutare internaţională puteau intra în Republica Moldova. Ulterior, acestora li se conferea statut de refugiat sau azilant politic.

Anchetatorii, a declarat Veronica Dragalin, cred că mai multe milioane de dolari au fost plătite funcţionarilor publici pentru a împiedica emiterea unor astfel de notificări despre persoane care s-ar fi refugiat în Moldova sau în altă parte.

Interpol, Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale, care numără 196 de membri, emite o „notificare roşie” ca o solicitare adresată autorităţilor de aplicare a legii din întreaga lume de a localiza şi reţine o persoană în aşteptarea extrădării, predării sau a unei acţiuni legale similare.

Notificarea se bazează pe un mandat de arestare sau pe o hotărâre judecătorească emisă de autorităţile judiciare din ţara solicitantă.

Pe lista bănuiţilor în dosarul schemei de corupţie din Republica Moldova ar fi şi şeful Inspectoratului General pentru Migraţie, Mihai Vodă, potrivit unor surse de la Chişinău citate de presa din România.

De asemenea, ar mai fi vorba de un avocat cunoscut, Oleg Mîţă, şi de un fost ministru al justiţiei, Vitalie Pîrlog.

Chiar dacă presa română a făcut publice numele încă de miercuri seară, autorităţile de la Chişinău refuză în continuare să ofere detalii despre acest caz, menţionează TV8.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult