Șefi din Elveția ai Gazprombank, anchetați în cazul violoncelistului rus Serghei Roldughin, ”omul de paie” al lui Putin
Cei patru bărbaţi - trei cetăţeni ruşi şi unul elveţian - sunt acuzaţi de încălcarea obligaţiilor pe care le aveau de a verifica, în virtutea unor îndoieli ”obiective” pe care ar fi trebuit să li le provoace aceste conturi, se arată în actul de inculpare, pe care AFP scrie că l-a consultat, potrivit News.
Procesul urmează să înceapă la Zurich, la 8 martie.
Ministerul Public a cerut ca cei patru să fie condamnaţi la şapte luni de închisoare.
Ei sunt acuzaţi de deschiderea şi gestionarea a două conturi, în perioada 2014-2018, violoncelistului şi şefului de orchestră rus, prin care au trecut câteva zeci de milioane de franci elveţieni, constând în primirea unor dividende de la o mare agenţie de publicitate a presei ruse în Europa de Est, fără să se fi sinchist să verifice dacă acesta era beneficiarul legal al acestor fonduri.
Era, cu toate acestea ”neplauzibil” ca Serghei Roldughin să dispună de astfel de averi ”cu veniturile sale de violoncelist şi şef de orchestră”, se subliniază în actul acuzării, care stabileşte o listă lungă de indicii care ar fi trebuit să le trezească bănuielile.
50 de milioane de ero în contul violoncelistului Serhei Rolgudin”Cazul se învârte în jurul a aproximativ 50 de milioane de franci elveţieni (şi de euro)”, subliniază La Tribune de Genève, proprietatea grupului de presă Tamedia, care face parte din Consorţiul Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ).
Panama Papers, o anchetă publicată în 2016 de consorţiu, a dezvăluit existenţa acestor conturi.
Autoritatea elveţiană de supraveghere a pieţei, Finma, a deschis atunci o procedură şi a sancţionat dur Gazprombank Elveţia, căruia i-a reproşat că nu a examinat cu atenţia necesară relaţiile de afaceri şi tranzacţiile cu clienţi privaţi.
Gazprombank Elveţia era filiala în această ţară alpină a Gazprombank, braţul financiar al gigantului financiar rus Gazprom.
Filiala, care a fost interzisă de sectorul bancar helvetic după invazia Ucrainei de către Rusia, a anunţat că-şi încetează activităţile în Elveţia în octombrie 2022.
Potrivit La Tribune de Genève, rezultatul procesului este însă ”dificil de prevăzut”, deoarece ”Ministerul Public trebuie să dovedească efectiv că Serghei Roldughin era omul de paie” al preşedintelui rus Vladimir Putin.
Sursa: News.ro
Etichete: vladimir putin , ancheta , banca , elvetia , apropiat
Dată publicare: 03-03-2023 07:13