Rusia susține că a distrus un mare depozit de arme occidentale din vestul Ucrainei
De asemenea, Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele ruse au lansat rachete de croazieră Kalibr si au distrus un depozit cu arme americane şi europene în Ternopil, a relatat agenţia de presă rusă Interfax, potrivit Reuters.
Volodimir Trush a declarat că patru rachete au lovit oraşul, la 75 de kilometri sud de Ternopil, sâmbătă, la ora 18.46 GMT (ora 21.00, România).
”Toate rachetele erau din Marea Neagră. O instalaţie militară şi unităţi civile au fost parţial distruse. Nu există victime, dar avem răniţi – 22 de persoane au fost spitalizate”, a spus Trush, adăugând că printre răniţi se numără un copil de 12 ani.
Patru blocuri au fost avariate, a mai spus oficialul ucrainean.
Forţele ruse au lansat rachete de croazieră Kalibr cu scopul de a distruge un depozit cu arme americane şi europene în regiunea ucraineană Ternopil, a relatat duminică agenţia de presă rusă Interfax, citând Ministerul rus al Apărării.
Forţele ruse au doborât şi trei avioane de luptă ucrainene de tip SU-25 în apropiere de Doneţk şi Harkov, în estul Ucrainei, a mai precizat Ministerul rus al Apărării, potrivit Interfax.