Replici ale cutremurelor puternice care au lovit luni Turcia. Ce magnitudine au avut

×
Codul embed a fost copiat

Cutremurele puternice care au lovit luni Turcia și Siria, cu magnitudini de 6,4 și 5,8 pe Richter, au fost urmate de cel puțin două replici, potrivit agenţiei turce de ajutorare Afad.

Primul cutremur, cu magnitudinea 6,4 şi cu epicentru Defne, un district din apropiere de Antakya (Turcia), s-a produs la orele 20.04 (17.04 GMT) şi a fost resimţit foarte violent de echipele AFP la Antakya şi Adana, 200 de kilometri spre nord.

A fost urmat trei minute mai târziu de un nou cutremur cu magnitudinea 5,8 la Samandag, un oraş de coastă mai la sud.

Potrivit Afad, cel puţin alte două seisme cu magnitudinea 5,2 s-au produs în cursul serii de luni. "Replici de-a lungul faliei" anatoliene, şi nu noi "cutremure independente", a precizat Övgün Ahmet Ercan, inginer în geofizică, conform Agerpres.

Cel puțin trei persoane au murit și altele au rămas captive sub clădirile care s-au prăbușit în urma seismului.

Citește și
cumparaturi supermarket
Medicamentele de slăbit schimbă coșurile de cumpărături ale britanicilor. Retailerii resimt deja impactul în vânzări

Spitalul de stat din portul Iskenderum Port şi spitalul universitar Mustafa Kemal din Antakya au fost evacuate ca măsură de precauţie, a informat agenţia de presă DHA, iar pacienţii la terapie intensivă au fost transferaţi într-un spital de campanie. Centrul de coordonare al agenţiei Afad a fost şi el evacuat.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată controversata „bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată controversata „bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Medicamentele de slăbit schimbă coșurile de cumpărături ale britanicilor. Retailerii resimt deja impactul în vânzări
Medicamentele de slăbit schimbă coșurile de cumpărături ale britanicilor. Retailerii resimt deja impactul în vânzări

Marile lanţuri de retail alimentar din Marea Britanie încep să observe schimbări vizibile în comportamentul de cumpărare, pe fondul popularităţii tot mai mari a medicamentelor care reduc apetitul, relatează Reuters.

Când va fi semnat acordul UE-Mercosur. Pașii care urmează după vizita Ursulei von der Leyen în America de Sud
Când va fi semnat acordul UE-Mercosur. Pașii care urmează după vizita Ursulei von der Leyen în America de Sud

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va semna sâmbătă la Asuncion, capitala Paraguayului, acordul de liber schimb cu Mercosur, a anunţat Bruxellesul duminică, relatează AFP.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.

Recomandări

De ce au crescut atât de mult impozitele. Guvernul a explicat ce s-a schimbat în metoda de calcul
De ce au crescut atât de mult impozitele. Guvernul a explicat ce s-a schimbat în metoda de calcul

Banii obținuți din impozitele şi taxele majorate pe clădiri terenuri și autovehicule vor rămâne la primării. În schimb, Guvernul va împărți mai puțini bani în teritoriu. Executivul a explicat și cum se calculează impozitele pentru mașini.

Cum au reușit olandezii să scadă semnificativ facturile la gaze. Familiile plătesc și de trei ori mai puțin
Cum au reușit olandezii să scadă semnificativ facturile la gaze. Familiile plătesc și de trei ori mai puțin

În Olanda, tot mai mulți oameni își unesc forțele în cooperative de energie. Sunt grupuri de simpli cetățeni care investesc în mori de vânt sau pompe de căldură de cartier.