Reacția fratelui Papei Leon al XIV-lea când a aflat cine este noul lider al Bisericii Catolice. VIDEO

62542260
Getty

Fratele Papei Leon al XIV-lea, John Prevost, a afirmat, după alegerea fratelui său mai mic drept cel de-al 267-lea lider al Bisericii Catolice joi seară, că vestea a fost un şoc şi că nu i-a venit să creadă, relatează agenţia ANSA.

„A fost un moment şocant. Vorbeam la telefon cu nepoata mea şi nu ne venea să credem. Apoi telefonul mobil, iPad-ul şi telefonul fix au luat-o razna'', a descris Prevost, pentru prima dată pentru media, momentul alegerii fratelui său în vârstă de 69 de ani, Robert, drept suveran pontif.

Leon al XIV-lea este cel mai tânăr dintre cei trei fraţi crescuţi de un tată care a fost inspector şcolar şi de o mamă care a fost bibliotecară în suburbiile din sudul oraşului Chicago.

„Am avut o copilărie normală. E puţin ciudat, dar toţi trei am ştiut ce vrem să facem în viaţă încă de când eram mici'', a spus John Prevost, în vârstă de 71 de ani, fost director al unei şcoli catolice.

„Rob ştia că va fi preot încă de pe vremea când a învăţat să meargă'', a spus John.

Citește și
Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos
Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos

„Un vecin i-a spus la un moment dat că va fi Papă într-o bună zi. A fost o predicţie bună, nu?''

Fratele suveranului pontif a mai precizat că au vorbit la telefon în seara dinaintea conclavului şi au discutat ce nume ar alege dacă ar ajunge papă.

„I-am spus să nu aleagă Leon pentru ar fi fost al 13-lea, dar se pare că s-a documentat''.

Cine este Robert Francis Prevost -Papa Leon al XIV-lea

Cardinalul Robert Francis Prevost, O.S.A., Prefectul Dicasterului pentru Episcopi, Arhiepiscop-Episcop emerit de Chiclayo, s-a născut la 14 septembrie 1955 la Chicago (Illinois, Statele Unite).

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos
Trump: „Zelenski şi Putin sunt 'proşti' dacă nu încheie un acord”. Urmează o întâlnire crucială la Davos

Prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos, președintele american Donald Trump a declarat miercuri că negocierile pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina se află într-un „moment decisiv”. 

Femeie ținută în sclavie 25 de ani, nemâncată și nespălată. O britanică, găsită vinovată de abuzuri grave
Femeie ținută în sclavie 25 de ani, nemâncată și nespălată. O britanică, găsită vinovată de abuzuri grave

O femeie vulnerabilă a fost ținută captivă și obligată să muncească în casa unei familii din Anglia timp de un sfert de secol. Ea a reușit să ceară ajutor abia în 2021, folosind un telefon mobil pe care îl ascunsese în secret.

Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Recomandări

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.