Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: Ucraina vrea să evite discuţiile privind soluţionarea conflictului cu Rusia

62542450
Getty

Autorităţile ucrainene nu sunt pregătite să poarte discuţii cu Rusia pentru soluţionarea conflictului, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu pentru postul de televiziune ABC News, conform TASS.

„Ei [autorităţile ucrainene – TASS] nu sunt pregătiţi pentru negocieri imediate. Negocierile pentru încetarea focului au fost susţinute de preşedintele [Rusiei, Vladimir] Putin, dar acesta a pus câteva întrebări,” a spus Peskov.

Pentru moment, „trupele ruse înaintează într-un mod destul de ferm,” a adăugat el.

Rusia cere oprirea livrărilor de arme către Ucraina

Peskov a mai precizat că livrările de arme ale Statelor Unite şi Europei către Ucraina trebuie să înceteze pentru a avea un armistiţiu.

Dmitri Peskov a spus că preşedintele rus Vladimir Putin trebuie să vadă „anumite dinamici” pe câmpul de luptă înainte de a fi de acord cu un armistiţiu extins, insistând că livrările de arme din partea aliaţilor Ucrainei trebuie să se oprească înainte de a putea exista o pauză în ostilităţi.

Citește și
Un înalt oficial din Rusia a fost găsit mort în apartamentul lui din Moscova. Autoritățile exclud varianta unei crime
Un înalt oficial din Rusia a fost găsit mort în apartamentul lui din Moscova. Autoritățile exclud varianta unei crime

„Altfel, va fi un avantaj pentru Ucraina. Ucraina va continua mobilizarea totală, aducând noi trupe pe linia frontului. Ucraina va folosi această perioadă pentru a instrui nou personal militar şi pentru a le da o pauză celor existenţi,” a spus Peskov.

„Aşadar, de ce am acorda un astfel de avantaj Ucrainei?”, a întrebat el.

Kremlinul respinge ideea că Putin întârzie negocierile

Peskov a mai afirmat că Ucraina „nu este pregătită pentru negocieri imediate,” respingând ideea că Putin ar fi cel care întârzie.

„Preşedintele Putin face tot ce este posibil pentru a rezolva problema, pentru a ajunge la o soluţionare prin mijloace paşnice şi diplomatice. Dar, având în vedere că nu există mijloace paşnice şi democratice la îndemână, trebuie să continuăm operaţiunea militară,” a spus el.

Peskov a declarat, de asemenea, că Kremlinul speră ca preşedintele Donald Trump să poată ajuta Moscova „să aducă puţin mai multă flexibilitate şi mai multă voinţă politică” poziţiei Kievului.

Articol recomandat de sport.ro
Fabulos! Snoop Dogg a fluturat steagul României la deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă
Fabulos! Snoop Dogg a fluturat steagul României la deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă
Citește și...
Un înalt oficial din Rusia a fost găsit mort în apartamentul lui din Moscova. Autoritățile exclud varianta unei crime
Un înalt oficial din Rusia a fost găsit mort în apartamentul lui din Moscova. Autoritățile exclud varianta unei crime

Fostul ministru-adjunct al justiţiei din Rusia, Serghei Tropin, a fost găsit mort în propriul apartament din centrul Moscovei, au anunţat agenţiile de stat TASS şi RIA.

Percheziții legate de dosarele Epstein. „Cutii” de dovezi au fost ridicate de la Lordul Peter Mandelson
Percheziții legate de dosarele Epstein. „Cutii” de dovezi au fost ridicate de la Lordul Peter Mandelson

Poliția Metropolitană efectuează percheziții la proprietățile legate de Peter Mandelson din Wiltshire și nordul Londrei, ca parte a anchetei privind acuzațiile de abuz în serviciu, după implicarea în dosarele Epstein.

Maia Sandu, despre raportul SUA: „Libertatea de expresie e pentru oameni, nu pentru conturi false”. Ce spune despre România
Maia Sandu, despre raportul SUA: „Libertatea de expresie e pentru oameni, nu pentru conturi false”. Ce spune despre România

Președinta Maia Sandu a comentat joi raportul Comisiei juridice a Camerei Reprezentanților din SUA, care critica presupuse presiuni asupra rețelelor sociale pentru cenzurarea conținutului în timpul alegerilor, inclusiv în Moldova.

Recomandări
Justiția, curată pe hârtie. Inspecția Judiciară neagă faptul că schimbările de completuri ar fi fost aranjate
Justiția, curată pe hârtie. Inspecția Judiciară neagă faptul că schimbările de completuri ar fi fost aranjate

Inspecția Judiciară susține, într-un raport, că a verificat acuzațiile din reportajul Recorder „Justiție Capturată” și nimic nu se confirmă.

SUA vor mineralele rare ale României. Ce zăcăminte critice ar fi de oferit în schimbul investițiilor de miliarde
SUA vor mineralele rare ale României. Ce zăcăminte critice ar fi de oferit în schimbul investițiilor de miliarde

Statele Unite vor să colaboreze cu România în domeniul materiilor prime critice pentru energie, tehnologie și apărare.

DNA la Primăria Sectorului 5. Anchetatorii bănuiesc că ar fi fost oferiți drept mită între 2.000 și 30.000 de euro
DNA la Primăria Sectorului 5. Anchetatorii bănuiesc că ar fi fost oferiți drept mită între 2.000 și 30.000 de euro

Procurorii DNA au descins și la Primăria Sectorului 5, pentru suspiciuni de corupție la cel mai înalt nivel.