Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Primele reacţii după ce Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul. „Suntem gata să exercităm puterea"

Decizia neaşteptată a preşedintelui Emmanuel Macron de a dizolva Parlamentul în urma rezultatelor proaste obţinute de alianţa sa de guvernare a fost întâmpinată duminică seara cu reacţii diverse, de la aprobare la scepticism şi dezaprobare.

Rassemblement National (RN), partidul de extremă dreapta al lui Marine Le Pen, a câştigat alegerile europene din Franţa, cu circa 32% din voturi, de peste două ori mai mult decât coaliţia care îl susţine pe preşedintele Emmanuel Macron şi care apare la egalitate cu lista de centru-stânga, cu 15% din voturi, potrivit exit-pollurilor. Imediat, Jordan Bardella, principalul candidat al extremei dreapta, i-a cerut preşedintelui să dizolve Parlamentul, iar anunţul preşedintelui în acest sens a venit la scurt timp.

"Acordând listei RN peste 32%, francezii tocmai ne-au acordat cel mai mare scor al unui partid din ultimii 40 de ani", a reacţionat Marine Le Pen. "Votul francezilor este decisiv: preşedintele, răspunzând apelului lui Jordan Bardella, tocmai a anunţat că poporul francez se va întoarce la urne peste câteva săptămâni", a adăugat Marine Le Pen, care a "salutat" dizolvarea Adunării Naţionale. "Suntem gata să ne exercităm puterea, gata să punem capăt imigraţiei în masă, să facem din puterea de cumpărare o prioritate, gata să relansăm Franţa", a mai spus Marine Le Pen, care a candidat din partea RN împotriva lui Macron la alegerile prezidenţiale din 2022.

Cu peste 32% din voturi, potrivit institutului Ifop, Rassemblement National va contribui în mod decisiv la ascensiunea taberei naţionaliste şi suveraniste în Parlamentul European, principala lecţie a scrutinului la nivelul UE. "Această mare victorie a mişcărilor patriotice se înscrie în direcţia istoriei, care vede revenirea naţiunilor şi a protecţiilor în întreaga lume (...) Ea închide această paranteză globalistă dureroasă care a provocat atâtea suferinţe pentru popoarele lumii", a declarat Marine Le Pen.

Invitat la TF1, capul de listă al Partidului Socialist, Raphael Glucksmann, a declarat că "nu înţelege de ce preşedintele Republicii se supune lui Bardella", la câteva momente după anunţul dizolvării Adunării Naţionale. "Trebuie să ştiţi că această dizolvare cerută de Jordan Bardella va rămâne o pată pe mandatul de cinci ani (...) Acest joc este extrem de periculos", a spus el.

Citește și
Laurent Macron
Laurent Macron, fratele lui Emmanuel Macron, a atras toate privirile. El și soția lui, în prim plan la un dineu | FOTO

"Niciun politician care iubeşte Europa nu se poate bucura" pentru rezultatul scrutinului din Franţa, a declarat la TF1 Valérie Hayer, principala candidată la europarlamentare a partidului lui Emmanuel Macron. "Europa este în interesul francezilor. Misiunea pe care mi-a încredinţat-o preşedintele Republicii a fost un imens motiv de mândrie", a continuat ea. "În ciuda tuturor eforturilor noastre, nu am reuşit să convingem ca să ieşim învingători", a recunosct ea. "Extrema dreaptă ameninţă sute de ani de progres pentru drepturile noastre. A alege extrema dreaptă înseamnă a alege slăbiciunea ţării noastre", a mai afirmat ea. "Nu se poate greşi niciodată atunci când dai cuvântul poporului francez. Voi continua să lupt pentru ideile mele. Până la 30 iunie şi 7 iulie mă voi angaja pentru Franţa", a mai spus ea, în legătură cu anunţul făcut de preşedinte.

Jean-Luc Mélenchon, liderul extremei stânga, a spus că "semnificaţia unui astfel de eveniment nu este doar politică, ci şi morală. Nu sunt partide politice care se ciocnesc, ci moduri de a vedea lucrurile care sunt ireconciliabile. Franţa, noua Franţă, cea care s-a construit în ultimele două generaţii şi care s-a reunit în marile zone urbane, a suferit fără îndoială un recul major", a declarat el. "Dar, în această împrejurare, preşedintele Republicii nu şi-a pus în niciun caz mandatul în joc, ceea ce ar fi fost logic, întrucât a ales să dizolve Adunarea, cu alte cuvinte să trimită acasă singurii oameni legitimi. Dar a avut dreptate să dizolve Adunarea, deoarece nu mai are nicio legitimitate pentru a continua sistemul de abuz social generalizat în care este angajat", a proclamat el.

Activiştii ecologişti au chemat la o demonstraţie în Place de la République chiar de duminică seara. Anunţul dizolvării Adunării Naţionale este o lovitură pentru activiştii Verzi. "Oh, la naiba! "demisie!", au scandat mai mulţi, în timp ce alţii au izbucnit în lacrimi. Yannick Jadot a luat scurt cuvântul, denunţând acţiunea lui Emmanuel Macron: "pe lângă faptul că a fost complice cu extrema dreaptă, îşi asumă riscul de a-i oferi o majoritate în Adunarea Naţională", a reproşat ecologistul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult