Premierul statului australian Victoria, avertisment pentru Djokovic: "Siguranța comunității e mai importantă decât oricine"

×
Publicitate

Deși nu este sigur ca va juca la Australian Open, Novak Djokovic și-a aflat adversarul din primul tur, după tragerea la sorți. Incertitudinea privind o nouă anulare a vizei persistă însă.

Ministrul australian pentru imigrări ar putea anunța abia vineri decizia finală.

Deși nu se ştie dacă viza lui Djokovic va fi sau nu anulată, numărul unu al tenisului masculin profesionist a fost pe tabloul tragerii la sorţi și ar urma să joacă în primul tur de la Australian Open cu compatriotul său Miomir Kecmanovic.

Ministrul imigraţiei ia în considerare o nouă anulare a vizei, din alte cauze; posibil pentru că Djokovic a minţit autorităţile de frontieră, la intrarea în ţară, în privinţa călătoriilor în alte ţări, cu 14 zile înainte de sosirea la Melbourne. Şi, potrivit unor surse guvernamentale, momentul anunţului a fost amânat, pentru că autorităţile vor să pună la punct un dosar imbatabil în instanţă. Asta şi pentru că se aşteaptă ca avocaţii tenismanului să depună un nou apel la tribunal, dacă tenismanul rămâne iar fără viză.

Premierul australian nu a vrut să discute subiectul, însă adjunctul său a fost mai tranşant: Djokovic trebuie să respecte regulile, la fel ca oricine altcineva.

Citește și
Emmanuel Macron: Este important ca Irakul să nu fie antrenat în conflictul actual din Orientul Mijlociu
Emmanuel Macron: Este important ca Irakul să nu fie antrenat în conflictul actual din Orientul Mijlociu

Barnaby Joyce, vicepremierul australian: "Cei mai mulți dintre australieni nu apreciază ideea că o persoană, fie că este un jucător de tenis, sau regele Spaniei, sau regina Angliei, poate să vină aici și să aibă parte de un set de reguli diferite față de cele pentru restul lumii".

În Australia, opinia publică este, în marea ei majoritate, în favoarea anulării vizei lui Nole. 80% dintre australieni sunt de părere că sportivul NU ar trebui să primească un tratament special din partea autorităţilor, potrivit unui sondaj apărut în publicaţia The Guardian.

Daniel Andrews, premierul statului Victoria: "Acel turneu este mult mai important decât o singură persoană. Se numește un turneu de Mare Șlem cu un motiv: e mai important decât un singur individ. La fel cum și siguranța comunității noastre e mai importantă decât oricine".

Dacă Djokovic s-a prezentat la un eveniment public, știind că a avut un rezultat pozitiv, a comis o încălcare clară a regulilor autorităților sârbe - a declarat si premierul de la Belgrad, Ana Brnabic.

Preşedintele Serbiei, însă, a spus altceva.

Aleksandar Vucic, președintele Serbiei: "Ne-am făcut datoria de a-i ajuta pe cetățenii sârbi. Sunt mândru că ne-am implicat și l-am ajutat pe unul dintre cei mai buni, dacă nu cel mai bun sportiv din țara noastră".

Pe de altă parte, presa spaniolă a ridicat semne de întrebare după ce Novak Djokovic s-a antrenat la Marbella, la începutul lui ianuarie, deși ar fi putut intra în Spania doar dacă era vaccinat anti-Covid, sau avea un permis special de intrare. Totuși, ministrul spaniol de interne a negat informațiile că Djokovic ar fi investigat.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
GALERIE FOTO Mihaela Evi a rupt internetul la Turcia - România
Citește și...
Emmanuel Macron: Este important ca Irakul să nu fie antrenat în conflictul actual din Orientul Mijlociu
Emmanuel Macron: Este important ca Irakul să nu fie antrenat în conflictul actual din Orientul Mijlociu

Preşedintele francez Emmanuel Macron a lansat sâmbătă un apel la ''a se face totul'' pentru a evita ca Irakul să fie ''antrenat în escaladarea în desfăşurare'' a conflictului actual din Orientul Mijlociu, transmite France Presse.

Rusia oprește exporturile de benzină în plină criză energetică globală. Decizia vine pe fondul războiului din Iran
Rusia oprește exporturile de benzină în plină criză energetică globală. Decizia vine pe fondul războiului din Iran

Rusia a anunțat interzicerea exporturilor de benzină, pe fondul fluctuațiilor puternice de preț de pe piețele globale de petrol, determinate de conflictul din Orientul Mijlociu și de continuarea atacurilor ucrainene asupra infrastructurii energetice ruse.

22 de migranți au murit după șase zile în derivă în Marea Mediterană. Victimele ar fi fost aruncate peste bord
22 de migranți au murit după șase zile în derivă în Marea Mediterană. Victimele ar fi fost aruncate peste bord

22 de persoane care au părăsit Libia au murit după ce au rătăcit timp de șase zile într-o ambarcațiune pe Marea Mediterană. Supraviețuitorii declară că trupurile celor decedați au fost aruncate în apă, potrivit Pazei de Coastă elene, relatează AFP.

Recomandări
Descinderi la DSU. Procurorii militari ar fi ridicat și telefonul lui Raed Arafat. Care sunt acuzațiile
Descinderi la DSU. Procurorii militari ar fi ridicat și telefonul lui Raed Arafat. Care sunt acuzațiile

Procurorii militari vor verifica în detaliu toate telefoanele ridicate vineri de la Departamentul pentru Situații de Urgență. Printre ele s-ar afla și cel al doctorului Raed Arafat, șeful DSU. 

Atentat terorist dejucat în ultima clipă la Paris. Autorul a fost imobilizat chiar când se pregătea să declanșeze explozia
Atentat terorist dejucat în ultima clipă la Paris. Autorul a fost imobilizat chiar când se pregătea să declanșeze explozia

Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în faţa filialei Bank of America graţie intervenţiei poliţiei, ce a reţinut un bărbat care se pregătea să declanşeze dispozitivul, transmite AFP.

Vreme capricioasă în toată țara, cu ploi și vânt puternic. Meteorologii avertizează asupra unui început de săptămână rece
Vreme capricioasă în toată țara, cu ploi și vânt puternic. Meteorologii avertizează asupra unui început de săptămână rece

A fost o atmosferă mohorâtă întreaga zi în mai bine de jumătate de țară, inclusiv în București, unde a plouat în reprize.