Potențialii jurați din procesul traficantului El Chapo spun că se tem pentru viața lor
După aproape doi ani de la extrădarea sa în SUA, Guzmán Loera, liderul cartelului din Sinaloa, principalul traficant de droguri din Mexic, înfruntă un proces care va începe efectiv, la 13 noiembrie, după alegerea juraţilor.
Luni, în prima zi de selecție a juriului, un judecător federal a respins 17 potențiali jurați, unii dintre ei spunând că s-ar teme pentru viața lor dacă ar fi selectați, relatează CBS NEWS.
Ca urmare a măsurilor de securitate extreme impuse de autorităţi de la sosirea la New York a lui El Chapo, juraţii sunt aleşi departe de ochiul publicului şi doar cinci ziarişti vor putea acoperi evenimentul. Vor trebui aleşi 12 juraţi şi şase supleanţi iar numele lor, locul unde lucrează sau locuiesc vor fi ţinute în cel mai mare secret. Ei vor fi aduşi la tribunal cu escortă şi vor fi păziţi de agenţi astfel încât aliaţii lui el Chapo să nu atenteze la viaţa lor.
Cartelul din Sinaloa este cel mai important la nivel internaţional, potrivit DEA, agenţia antidroguri a SUA.
Regulile impuse de judecătorul cazului, Brian Cogan, îi vizează şi pe avocaţi şi procurori. Potrivit judecătorului Cogan, procesul trebuie să asigure drepturile juraţilor şi securitatea lor. Numele martorilor, vechilor colaboratori şi cel al subordonaţilor nu vor fi făcute publice.
De la extrădarea sa la New York, autorizată de preşedintele mexican, Enrique Peńa Nieto, cu acordul că nu îi va fi impusă pedeapsa cu moartea, Guzmán Loera este ţinut închis în aripa de înaltă securitate din Metropolitan Correctional Center din Mannhattan.
Transportul său la Brooklyn se face în condiţii de maximă securitate ce includ un convoi de vehicule şi agenţi înarmaţi, supravegheaţi din aer de un elicopter.
Clădirea tribunalului este de asemenea bine apărată de agenţi. La trecerea convoiului pe podul Brooklyn circulaţia este întreruptă. Se aşteaptă ca procesul să se întindă pe parcursul a trei sau patru luni.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!