Pandemia a redus semnificativ poluarea în Italia, însă a adus o nouă categorie de deșeuri

×
Codul embed a fost copiat

Italia a produs cu 10% mai puține gunoaie în timpul lunilor de izolare, ceea ce înseamnă o scădere cu aproximativ o jumătate de milion de tone în oraşe.

Însă, odată cu pandemia a apărut o categorie aparte de deşeuri. Intră aici măştile sanitare, mănuşile şi combinezoanele de protecţie.

De asemenea, odată cu sporirea comerţului online, s-a revenit la folosirea pe scară largă a ambalajelor de plastic de unică folosinţă. Dacă nu sunt reciclate, toate acestea ajung, în cele din urmă, în mările şi oceanele lumii sub formă de micro-particule.

În Piaţa San Pietro, la Vatican, pe străzile Romei şi chiar pe plaje au apărut gunoaiele specifice acestor vremuri.

Valeria Fritteloni, Institutul italian pentru Cercetări de Mediu: "Am studiat 69 de modele de mănuşi şi peste 30 de modele de măşti, foarte diferite. Am făcut o estimare şi am descoperit că, la sfârşitul anului, această producţie va genera o cantitate suplimentară de 300.000 de tone de deşeuri, doar considerând măştile şi mănuşile."

Citește și
gunoi
Colectarea separată a deșeurilor biodegradabile va deveni obligatorie de anul viitor

Pandemia mai are o consecinţă primejdioasă. A zădărnicit eforturile făcute înainte de criza sanitară în privinţa renunţări la ambalajele de unică folosinţă.

Este un risc major, pe termen lung, pentru mediul înconjurător - avertizează organizaţiile ecologiste.

Giuseppe Ungherese, director pentru campanii anti-poluare Greenpeac Italia: "În timpul pandemiei am asistat la creşteri masive în privinţa folosirii echipamentelor de protecţie individuale, în special măşti şi mănuşi, făcute mai ales din plastic. Am asistat şi la sporirea comenzilor pentru mâncare la domiciliu şi comerţ online, unde sunt folosite ambalaje de plastic de unică folosinţă. Nu ştim încă în ce proporţie acestea vor fi aruncate la gropile de gunoi. Ce este sigur, însă, tot ce se aruncă, mai devreme sau mai târziu, ajunge în mări şi oceane, ca particule de microplastic."

Se întâmpla acest lucru într-o țară ca Italia, cu țărmuri întinse la Mediterana - o mare deja infestată de particule minuscule de plastic.

Chiar şi înainte de pandemie, doar un sfert dintre deşeurile generate în Italia erau reciclate. Şi, potrivit estimărilor, în apele Mediteranei ajungeau în fiecare an 53.000 de tone de plastic.

Giuseppe Ungherese: "Starea sănătăţii mărilor noastre nu este bună. Plasticul şi încălzirea globală sunt principalele ameninţări şi trebuie să acţionăm acum pentru a evita ca planeta şi mările lumii să devină un mediu ostil şi de nelocuit."

Potrivit experţilor, în 2018, cantitatea de microplastic din Mediterană era comparabilă cu nivelul găsit în Oceanul Pacific, sever afectat de poluare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Fenomen periculos apărut în Italia în timpul pandemiei. Semnalul de alarmă tras de specialiști
Fenomen periculos apărut în Italia în timpul pandemiei. Semnalul de alarmă tras de specialiști

Italia a produs cu 10 la sută mai puține deșeuri în timpul lunilor de izolare, ceea ce înseamnă o scădere cu aproximativ o jumătate de milion de tone la oraşe.

Colectarea separată a deșeurilor biodegradabile va deveni obligatorie de anul viitor
Colectarea separată a deșeurilor biodegradabile va deveni obligatorie de anul viitor

Colectarea separată a deșeurilor biodegradabile va deveni obligatorie de anul viitor. Administrația locală trebuie să pună oamenilor la dispoziție pubele speciale.

Verificări la un depozit de deșeuri din Brașov după moartea suspectă a mai multor vaci
Verificări la un depozit de deșeuri din Brașov după moartea suspectă a mai multor vaci

Este anchetă în Brașov după ce mai multe vaci de la o fermă de lângă Râşnov au căzut secerate la pământ.

Marea Mediterană se sufocă sub povara deșeurilor. Un camion de gunoi, deversat în apă în fiecare minut
Marea Mediterană se sufocă sub povara deșeurilor. Un camion de gunoi, deversat în apă în fiecare minut

Mările și oceanele planetei se sufocă sub povara deșeurilor, mai ales a plasticului aruncat la întâmplare ori deversat cu bună știință.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.