Cât vor fi menţinute restricțiile în Germania. Anunțul cancelarului Angela Merkel

Angela Merkel
Shutterstock

Cancelarul Angela Merkel a insistat duminica aceasta că este important să fie menţinute unele dintre restricţiile antiepidemice în Germania până când între 60% şi 70% din populaţie va avea imunitate la SARS-CoV2, transmite EFE.

Într-o înregistrare video în care răspunde la întrebările cetăţenilor cu prilejul zilelor porţilor deschise la guvernul german, Merkel a recunoscut că unele dintre măsurile introduse în noiembrie sunt "amare şi dure", dar necesare pentru a ţine sub control pandemia.

"Ştim de la alte epidemii că virusul a fost mai mult sau mai puţin învins când între 60% sau 70% din populaţie a avut imunitate, fie pentru că (oamenii) s-au vindecat, fie pentru că au fost vaccinaţi. Atunci pot fi ridicate toate restricţiile. Până atunci trebuie să trăim cu unele restricţii impuse de virus", a explicat Merkel.

Cancelarul german nu a indicat niciun orizont de timp cu privire la ridicarea restricţiilor, dar şi-a exprimat speranţa că "în curând" primele vaccinuri vor fi autorizate. În Germania, s-au infectat până în prezent circa 660.000 de oameni, ceea ce reprezintă aproximativ 0,8% din populaţie, notează EFE.

În continuare, Merkel a explicat că va începe perioada de vaccinare după un plan definitivat în prezent de guvernul federal şi de cele 16 landuri, cu sprijinul tehnic al mai multor organisme independente, precum comisia permanentă pentru vaccinuri, Academia de Ştiinţe Leopoldină şi Comisia Etică.

Citește și
Merkel
Germania impune restricții dure, după ce cazurile de COVID-19 s-au dublat în ultima săptămână

Merkel a menţionat că, în principiu, mai întâi vor fi vaccinaţi lucrătorii din căminele de bătrâni, medicii şi persoanele care fac parte din categoriile de risc, "care sunt mulţi în ţara noastră". Procesul de vaccinare va depinde de numărul vaccinurilor disponibile şi de perioada de imunitate pe care o generează. Nimeni nu va fi obligat să se vaccineze, va fi decizia fiecăruia, a insistat cancelarul german.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Angela Merkel: Trebuia să acționăm mai devreme, dar oamenii trebuie să vadă paturile pline
Angela Merkel: Trebuia să acționăm mai devreme, dar oamenii trebuie să vadă paturile pline

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că țările europene ar fi trebuit să acționeze mai din timp pentru a opri al doilea val de infectare cu coronavirus, însă acest lucru nu a fost posibil deoarece „oamenii trebuie să vadă paturi de spital pline.”

Germania impune restricții dure, după ce cazurile de COVID-19 s-au dublat în ultima săptămână
Germania impune restricții dure, după ce cazurile de COVID-19 s-au dublat în ultima săptămână

Cancelarul german Angela Merkel a convenit miercuri împreună cu landurile instituirea unor noi restricţii, care includ închiderea barurilor şi restaurantelor şi sistarea activităţilor culturale şi sportive în spaţii închise.

Avertismentul cancelarului Angela Merkel, după explozia de cazuri de Covid-19:
Avertismentul cancelarului Angela Merkel, după explozia de cazuri de Covid-19: "Ne aşteaptă luni foarte, foarte grele"

Cancelarul german Angela Merkel a avertizat că Germania este pe punctul de a pierde controlul asupra luptei cu noul coronavirus. Ea le-a spus colegilor de partid „situația este amenințătoare” și „fiecare zi contează”, potrivit The Guardian.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital
Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital

Indianul de 47 de ani care fără să stea pe gânduri și-a pus viața în pericol ca să salveze o fetiță căzută într-un lac înghețat va fi făcut cetățean de onoare al Craiovei. Deocamdată, este internat, la fel și copila.