Orban mai primește o lovitură: UE mută următoarele reuniuni ale miniştrilor de externe de la Budapesta la Bruxelles

Viktor Orban a ajuns la Kiev să medieze pacea: „Voi întocmi rapoarte pentru liderii europeni”
Getty

Următoarele reuniuni ale miniştrilor de externe şi ai apărării din Uniunea Europeană, programate în luna august, vor fi mutate de la Budapesta la Bruxelles, a anunţat luni cel mai înalt diplomat al blocului. 

Premierul ungar de extremă dreapta Viktor Orbán a deranjat liderii UE, afirmând recent că Uniunea are o „politică pro-război”.

Borrell a răspuns la comentariul lui Orban în timpul unei conferinţe de presă la Bruxelles, spunând: „Am înţeles că trebuie să trimitem un semnal, chiar dacă este un semnal simbolic, că a fi împotriva politicii externe a Uniunii Europene şi a descalifica politica Uniunii Europene ca «partid al războiului» trebuie să aibă unele consecinţe”.

„Am analizat declaraţiile şi acţiunile implementate” de premierul şi ministrul de externe maghiar, a declarat şeful diplomaţiei UE. „Pot spune că toate statele membre, cu o singură excepţie, au fost foarte critice cu privire la acest comportament”, a adăugat el.

„Politica Uniunii Europene nu este o politică pro-război. Am respins cu fermitate acest lucru”, a spus Borrel, adăugând: «Singurul care este pro-război este Putin». Reuniunile informale ale Consiliului UE ale miniştrilor de externe şi de apărare urmau să aibă loc la Budapesta în perioada 28-30 august, potrivit site-ului Consiliului UE, Ungaria deţinând în prezent preşedinţia rotativă a Uniunii Europene.

Citește și
Imagini de la scurta întâlnire dintre Volodimir Zelenski şi Donald Trump
Poziția europenilor față de războiul din Ucraina. Majoritatea crede că Trump favorizează Rusia în conflict

Decizia lui Borrell vine după ce preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a ripostat ferm la afirmaţia lui Orbán potrivit căreia UE a condus o „politică pro-război” într-o scrisoare publicată săptămâna trecută.

„Rusia este agresorul, iar Ucraina este victima care îşi exercită dreptul legitim la autoapărare. Rusia conduce un război de agresiune prin încălcarea flagrantă a dreptului internaţional, a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei în conformitate cu Carta ONU”, a scris Michel.

Orbán i-a supărat şi mai mult pe legislatorii UE cu recentele sale aşa-numite „misiuni de pace” de la începutul lunii iulie - întâlnindu-se cu preşedintele rus Vladimir Putin la Moscova, cu liderul chinez Xi Jinping la Beijing şi, mai recent, cu fostul preşedinte american Donald Trump la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida.

Liderul autoritar maghiar a încercat să se prezinte ca un pacificator în conflictul din Ucraina, însă poziţia sa este în dezacord cu majoritatea liderilor UE, care s-au angajat să sprijine fără echivoc Ucraina în încercarea de a respinge efortul militar al Rusiei. În scrisoarea sa către aceşti lideri, Orban a declarat că, în timpul întâlnirilor, a existat o „observaţie generală” conform căreia „intensitatea conflictului militar” din Ucraina „va escalada radical în viitorul apropiat”.

O scrisoare semnată de peste 63 de parlamentari europeni, adresată celor trei şefi ai UE, a declarat că Orban a „cauzat daune semnificative” prin întâlnirile sale. Aceştia au solicitat liderilor blocului comunitar să suspende drepturile de vot ale Ungariei în cadrul Consiliului European, argumentând că „simpla condamnare verbală” a Ungariei nu are „niciun efect”.

viewscnt

Articol recomandat de sport.ro
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
Citește și...
Poziția europenilor față de războiul din Ucraina. Majoritatea crede că Trump favorizează Rusia în conflict
Poziția europenilor față de războiul din Ucraina. Majoritatea crede că Trump favorizează Rusia în conflict

Europa este împărţită între a continua să sprijine Ucraina sau a încuraja o pace negociată. Aproape două treimi din populaţia Regatului Unit (70 %), Spaniei (66 %) şi Poloniei (65 %) afirmă că doreşte ca Ucraina să câştige războiul.

Problemele cu care se confruntă bulgarii după aderarea la euro. Multe magazine ar putea rămâne închise în ianuarie
Problemele cu care se confruntă bulgarii după aderarea la euro. Multe magazine ar putea rămâne închise în ianuarie

În micile magazine, lipsa pachetelor „Euro starter”, cu monede de toate valorile, se dovedește a fi o problemă mai mare pentru comercianți decât dificultățile de conversie valutară.

Ce se întâmplă cu salariile în Bulgaria după ce a trecut la moneda euro. Schimbarea a avut loc imediat
Ce se întâmplă cu salariile în Bulgaria după ce a trecut la moneda euro. Schimbarea a avut loc imediat

Începând cu 1 ianuarie 2026, Bulgaria a trecut oficial la moneda euro, schimbare care a adus deja o serie de modificări importante pentru populație și mediul de afaceri.

Recomandări
Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane
Corespondență ProTV din Crans-Montana. Autoritățile au început audierea martorilor și verifică filmările din telefoane

Tragedia din stațiunea elvețiană Crans-Montana, care se aseamănă izbitor cu infernul de acum 10 ani din clubul Colectiv, a creat o undă de șoc în toată lumea.

Început de an friguros. Meteorologii anunţă temperaturi mai scăzute decât de obicei și precipitații excedentare
Început de an friguros. Meteorologii anunţă temperaturi mai scăzute decât de obicei și precipitații excedentare

Meteorologii au emis, vineri, estimările pentru perioada 05.01.2026 - 02.02.2026, care arată temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei, săptămâna viitoare, în mai multe regiuni ale ţării.

Cum a arătat prima zi în Bulgaria după trecerea la euro. Reacțiile comercianților când clienții vor să achite cu noua monedă
Cum a arătat prima zi în Bulgaria după trecerea la euro. Reacțiile comercianților când clienții vor să achite cu noua monedă

Bulgaria a trecut la Euro de la 1 ianuarie, însă mulți comercianți nu s-au pregătit pentru schimbare. Clienții care au vrut să plătească în moneda europeană au avut o surpriză: fie li s-a spus să achite în leva, fie au primit restul în moneda bulgară.