OpenAI s-a răzgândit. Sam Altman revine în funcția de director general

62348447
Profimedia

OpenAI, compania din spatele ChatGPT, a anunţat marţi că a ajuns la un acord pentru ca Sam Altman să revină în funcţia de director general la câteva zile după ce a fost înlăturat din această poziţie, scrie News.ro.

Pe lângă revenirea lui Altman, compania a fost de acord, în principiu, să reconfigureze Consiliul de Administraţie care l-a demis.

Fostul co-director executiv al Salesforce Bret Taylor şi fostul secretar al Trezoreriei SUA Larry Summers se vor alătura actualului director şi directorului general al Quora, Adam D'Angelo, a precizat OpenAI.

„Abia aştept să mă întorc la OpenAI", a reacţionat Sam Altman într-o postare pe X.

Citește și
Bulgaria accelerează tranziția la euro. Aproape 70% din leva, deja depusă la Banca Națională
Bulgaria accelerează tranziția la euro. Aproape 70% din leva, deja depusă la Banca Națională

Revenirea sa încheie un weekend tumultuos în care Altman a acceptat să plece la Microsoft, finanţatorul OpenAI, pentru a conduce o nouă echipă de cercetare acolo.

Acest lucru a urmat respingerii de către Consiliul de Administraţie al OpenAI a primei sale încercări de a se întoarce la start-up, duminică, când l-a numit ca director general interimar pe fostul şef al Twitch, Emmett Shear.

Într-o postare pe X, acesta din urmă a salutat decizia anunţată de companie marţi seara târziu, despre care a spus că a urmat după aproximativ „72 de ore foarte intense de muncă".

Demiterea lui Altman a adus incertitudine atât pentru OpenAI, cât şi pentru Microsoft, care s-a mişcat rapid în weekend pentru a pune sub control repercusiunile pe bursă, promiţând să îi angajeze pe Sam Altman şi pe Greg Brockman, preşedintele startup-ului.

Brockman, care a demisionat după ce Altman a fost demis, a declarat într-o postare pe X că „se întoarce la (munca de) codare în această seară".

Aproape toţi cei peste 700 de angajaţi ai OpenAI ameninţaseră luni că vor pleca, dacă Consiliul de Administraţie nu se retrage şi nu-i repune în funcţie pe Altman şi Brockman, potrivit unei scrisori analizate de Reuters. Într-o declaraţie pe X, directorul general al Microsoft, Satya Nadella, a salutat schimbările din Consiliul de Administraţie al OpenAI.

Articol recomandat de sport.ro
Giuliana Vigile, arbitrul-model care aduce din ce în ce mai mulți suporteri la meciurile din Serie D
Giuliana Vigile, arbitrul-model care aduce din ce în ce mai mulți suporteri la meciurile din Serie D
Citește și...
Bulgaria accelerează tranziția la euro. Aproape 70% din leva, deja depusă la Banca Națională
Bulgaria accelerează tranziția la euro. Aproape 70% din leva, deja depusă la Banca Națională

Colectarea bancnotelor în leva avansează semnificativ, 67% din monedă fiind deja depozitată la Banca Națională a Bulgariei (BNVB), rămânând încă în circulație aproximativ 10 miliarde leva, echivalentul a aproximativ 5,4 miliarde de euro.

Robert Fico, șocat de starea psihologică a lui Donald Trump, după întâlnirea de la Mar-a-Lago
Robert Fico, șocat de starea psihologică a lui Donald Trump, după întâlnirea de la Mar-a-Lago

Premierul Slovaciei, Robert Fico, unul dintre puţinii lideri din UE care susţin frecvent poziţia lui Donald Trump cu privire la slăbiciunile Europei, le-a spus liderilor UE la summitul de săptămâna trecută despre întâlnirea sa cu Donald Trump.

O fotografie cu Trump și Putin de la summitul din Alaska a fost înrămată și expusă pe holul Casei Albe | FOTO
O fotografie cu Trump și Putin de la summitul din Alaska a fost înrămată și expusă pe holul Casei Albe | FOTO

O fotografiea preşedintelui american Donald Trump şi a liderului rus Vladimir Putin din timpul întâlnirii lor din Alaska de anul trecut a fost înrămată şi agăţată pe holul Casei Albe, a constatat jurnalista PBS News Elizabeth Landers.

Recomandări
Ce va cumpăra MApN cu cele 9,6 miliarde de euro din programul SAFE. Lista completă a achizițiilor
Ce va cumpăra MApN cu cele 9,6 miliarde de euro din programul SAFE. Lista completă a achizițiilor

Lista achizițiilor militare prin programul SAFE, în valoare de peste 16 miliarde de euro, a devenit publică. MApN va primi 9,6 miliarde, cu care va cumpăra mașini de luptă, elicoptere, nave, drone și muniție.


Cum s-ar fi produs tragedia din Timiș. Un supraviețuitor din mașina spulberată a povestit ce s-a întâmplat
Cum s-ar fi produs tragedia din Timiș. Un supraviețuitor din mașina spulberată a povestit ce s-a întâmplat

Un supraviețuitor al accidentului mortal cu suporterii PAOK din Timiș, soldat, marţi, cu şapte morţi, spune că ar fi fost vorba de o problemă tehnică, relatează presa elenă.

O mină marină a fost descoperită de militari pe plaja din zona poligonului Midia. Perimetrul a fost securizat
O mină marină a fost descoperită de militari pe plaja din zona poligonului Midia. Perimetrul a fost securizat

O mină marină a fost observată, miercuri, pe plaja din dreptul poligonului Midia, iar la faţa locului se deplasează specialiştii pentru neutralizarea acesteia.