O tânără şi-a ucis părinţii şi a stat în casă cu cadavrele lor timp de 4 ani. Cum a ieșit totul la iveală
Virginia McCullough, în vârstă de 36 de ani, şi-a otrăvit tatăl, John, în vârstă de 70 de ani, cu medicamente luate pe reţetă pe care le-a zdrobit şi le-a pus în băutura pe care o consuma, apoi a doua zi a înjunghiat-o în piept pe mama ei, Lois, în vârstă de 71 de ani, în casa lor din Chelmsford, Essex.
Decesul lor a avut loc undeva în iunie 2019, dar corpurile lor au fost descoperite abia în 2023, după ce medicul lor de familie a devenit îngrijorat că nu mai veneau la întâlnirile programate.
În acest timp, Virginia McCullough le-a ascuns rămăşiţele şi a continuat să locuiască acolo, construind un „mormânt improvizat” pentru tatăl ei. Ea le spunea prietenilor şi vecinilor că s-au mutat, că nu se simt bine sau că au plecat în călătorii lungi.
Ea a fost condamnată la închisoare pe viaţă, fără posibilitatea de eliberare timp de 36 de ani, după ce în iulie a recunoscut în faţa instanţei că este vinovată pentru cele două capete de acuzare de crimă.
A mărturisit totTânăra şi-a mărturisit crimele la câteva momente după ce poliţia a fost chemată la locuinţa familiei în urma raportului medicului de familie.
Imaginile surprinse în momentul arestării au arătat cum poliţia a forţat intrarea în proprietate înainte de a o prinde pe McCullough într-un hol. Aceasta pare aproape nonşalantă, spunându-le poliţiştilor că va „coopera” şi mărturisindu-şi calm crimele.
Când a fost întrebată de poliţie, ea a spus: „Corpul tatălui meu este acolo”.
Un agent a întrebat apoi: „Dar mama ta?”
McCullough a răspuns calm: „E un pic mai complicat... la etaj sunt cinci dulapuri, este în spatele patului din spate, lângă chiuvetă. Este al doilea”. Când a fost arestată, ea le-a spus ofiţerilor: „Ştiam că acest lucru se va întâmpla în cele din urmă. Se cuvine să-mi ispăşesc pedeapsa”. Ea a adăugat: „Fruntea sus, cel puţin aţi prins personajul rău”.
McCullough le-a spus ulterior ofiţerilor unde se afla arma crimei. Aparent referindu-se la cuţitul pe care l-a folosit pentru a-şi înjunghia mama, ea a spus: „Este în mijloc, sub scări, are încă sânge pe el, este ruginit, dar are încă urme de sânge pe el”.
Poliţia din Essex a declarat că documentele găsite la adresă au relevat că femeia încerca cu disperare să-şi împiedice părinţii să descopere adâncimea găurii negre financiare pe care continua să o sape, dându-le în acelaşi timp asigurări false cu privire la locul ei de muncă şi perspectivele de viitor”.
Detectivul superintendent Rob Kirby a descris-o pe McCullough drept o persoană care „a minţit cu privire la aproape fiecare aspect al vieţii sale”. El a spus că McCullough „a menţinut o şaradă pentru a-i înşela pe toţi cei apropiaţi ei şi a profitat în mod clar de bunăvoinţa părinţilor ei”.
„Este o manipulatoare inteligentă care a ales să îşi ucidă părinţii fără milă, fără să se gândească la ei sau la cei care continuă să sufere din cauza pierderii lor”, a adăugat el.
Mormânt improvizatProcurorul Lisa Wilding KC a declarat instanţei că McCullough „a construit un mormânt improvizat” pentru tatăl ei, care a fost „acoperit cu mai multe pături şi o serie de fotografii şi picturi deasupra”. Arăta ca un „mausoleu de casă” şi se afla într-o cameră de la parter, care fusese dormitorul şi biroul tatălui ei, „fiind construit din blocuri de zidărie stivuite laolaltă”. Tatăl ei fusese lector universitar la Universitatea Anglia Ruskin.
În ceea ce priveşte corpul mamei sale, McCullough l-a înfăşurat într-un sac de dormit şi l-a pus într-un dulap din dormitorul mamei sale de la ultimul etaj al proprietăţii.
Aflată în boxa acuzaţilor, McCullough a început să plângă în timp ce acuzarea citea un raport în care descria momentele dinaintea uciderii mamei sale.
Ea a povestit că mama ei „părea atât de neştiutoare” şi în momentul acela stătea cu spatele întors la perete, asculta la radio şi nu făcea nimic. McCullough le-a mai spus poliţiştilor că a trebuit să „prindă curaj” pentru a-şi ucide mama, deoarece „ştia că trebuie să o facă”.
McCullough şi-a bătut mama cu un ciocan şi a înjunghiat-o apoi de mai multe ori în piept cu un cuţit de bucătărie cumpărat în acest scop.
Tânăra se gândea să-şi ucidă părinţii încă din martie 2019 şi a plănuit acest lucru, după ce de mulţi ani nu mai avea un loc de muncă. Căzuse în patima jocurilor de noroc şi cheltuise peste 21.000 de lire sterline în tranzacţii legate de jocuri de noroc între 1 iunie 2018 şi 14 septembrie 2023. După ce i-a omorât, le-a încasat pensiile, beneficiind de peste 136.000 de lire sterline până a fost descoperită. Banii par să fi fost pur şi simplu risipiţi, ancheta nerelevând nicio cheltuială pe articole scumpe, de lux sau extravagante.