Nucleara lui Putin: ”Armele există ca să fie folosite”. A pus să fie bătut cu ciocanul un opozant înaintea realegerii sale
Your browser doesn't support HTML5 video.
Declarația a fost făcută de Vladimir Putin cu două zile înainte de alegerile care îi vor aduce în mod cert încă un mandat prezidențial, de 6 ani, al cincilea. În același interviu, stăpânul de la Kremlin spune că Rusia este pregătită și pentru un război nuclear, dar nu ”se grăbeşte spre el".
”Jurnalist: Suntem pregătiți pentru un război nuclear? Vladimir Putin: Din punct de vedere tehnico-militar, suntem pregătiți, firește. Trupele sunt permanent în stare de pregătire. Pe de altă parte, e un lucru general știut că triada noastră nucleară e mult mai modernă decât a oricui altcuiva. De fapt, doar noi și americanii avem o asemenea triadă. Dar asta nu înseamnă, în opinia mea, că suntem gata să pornim mâine un război nuclear. Dacă însă ei (inamicii) o vor, ce-ar trebui să facem? Suntem pregătiți”.
Cu două zile înainte de alegerile prezidențiale, Putin a acordat un interviu televiziunii de stat în care a ținut să le arate rușilor că apără cu fermitate interesele țării. Triada nucleară cu care se mândrește Putin este formată din rachetele intercontinentale cu lansare terestră, submarinele nucleare şi bombardierele strategice.
Vladimir Putin: ”Armele există ca să fie folosite. Avem și noi principiile noastre. Suntem gata să folosim orice fel de arme, inclusiv cele pe care le-ați menționat, dacă se pune problema unei amenințări existențiale pentru statul rus, dacă ne sunt în primejdie suveranitatea și independența. În SUA există suficienți specialiști în domeniul relațiilor ruso-americane și al descurajării strategice. Prin urmare, nu cred că ne îndreptăm spre o confruntare nucleară. Doar că noi suntem pregătiți pentru orice scenariu”.
Opozant rus, lovit de 15 ori cu ciocaul în fața casei saleCu sau fără această etalare a puterii, Vladimir Putin e sigur pe o victorie în alegerile prezidențiale programate pentru vineri, sâmbătă și duminică.
Abbas Gallyamov, analist politic: ”Rușii îl votează pentru că știu că el va câștiga oricum și nu vor să se situeze în tabăra greșită. Asta e o motivație comună printre alegători: „va câștiga oricum, așa că nu are sens să te împotrivești”. Este o motivație negativă reflexă, ce trădează lipsa de încredere în viitor”.
Putin și-ar dori o victorie deplină, pe care să n-o umbrească firava disidență rusă. Iar mesajul Kremlinului este cât se poate de explicit. Leonid Volkov, una din principalele figuri ale opoziţiei ruse, a fost atacat marți seară în fața casei sale din Vilnius, unde locuiește în exil.
Leonid Volkov, opozant rus: ”Un bărbat m-a atacat chiar în fața casei mele, m-a lovit de 15 ori (cu un ciocan). Nu știu cum, dar piciorul e intact. Mă doare când mă deplasez, dar mi-au zis că nu am suferit o fractură. Dar a reușit să-mi rupă brațul. Mă voi vindeca. Lucrul important e că voi continua să muncesc și nu voi renunța. E un salut în stil mafiot pe care l-am primit de la Vladimir Putin. Putin, te salut și eu, ce să mai zic... Participați la protestul de la amiază împotriva lui Putin!”.
Ideea acestui protest a fost lansat de Aleksei Navalnîi, cu puțin timp înainte să moară în închisoare. I-a îndemnat pe ruși să se ducă toți la secțiile de votare, duminică la prânz, pentru a bloca procesul electoral.
Sursa: Pro TV
Etichete: bataie , vladimir putin , războiul din Ucraina , arme nucleare , amenintare , ciocan , opozanti
Dată publicare: 13-03-2024 19:33