Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Noi informații despre autorii atacului terorist din Moscova. Cu ce se ocupau aceștia. Unii aveau vizele expirate

Your browser doesn't support HTML5 video.

Tribunalul districtual Basmanni din Moscova a admis cererea procurorilor ca toţi cei patru inculpaţi în cazul atacului de la Crocus City Hall să fie arestaţi preventiv. Toţi cei patru bărbaţi vor rămâne în detenţie până la 22 mai, a precizat instanţa.

Fiecare dintre cei patru inculpaţi a fost adus în faţa instanţei în mod individual duminică, iar trei dintre ei au pledat „vinovat” pentru toate acuzaţiile, potrivit agenţiei TASS.

Numele celor patru inculpaţi sunt Dalerdjon Mîrzoev, Saidakrami Raceabalizoda, Şamsidin Fariduni şi Muhammadsobir Faizov.

Toţi cei patru sunt din Tadjikistan şi se aflau în Rusia cu vize temporare sau expirate.

Instanţa a ţinut audieri cu uşile închise pentru fiecare dintre acuzaţi, fără a permite accesul publicului.

CNN a sumarizat ce se ştie până acum despre cei patru suspecţi ai atacului de la sala de concerte din Moscova în care au murit cel puţin 137 de persoane, în timp ce peste 180 sunt rănite. Dintre acestea, cel puţin 100 au rămas în spital, unele fiind în stare gravă.

Citește și
vladimir putin
Atac la Putin după masacrul din Moscova: "La Kremlin se știa. Au lăsat în mod deliberat să aibă loc atentatul terorist"

Dalerdjon Mîrzoev: Bărbatul de 32 de ani a fost primul acuzat adus în faţa instanţei. Mîrzoev, din Tadjikistan, era înregistrat cu o şedere temporară pentru trei luni în oraşul Novosibirsk din sudul Rusiei, în Siberia, dar aceasta expirase, potrivit RIA Novosti.

Saidakrami Raceabalizoda: Acesta a apărut ca al doilea acuzat şi a declarat în faţa instanţei că avea documente de înregistrare ruseşti, dar că nu-şi aminteşte unde se află acestea. El a comunicat prin intermediul unui interpret, potrivit RIA Novosti. Raceabalizoda s-ar fi născut în 1994.

Şamsidin Fariduni: S-a născut în 1998 în Tadjikistan şi este cetăţean al ţării din Asia Centrală. Fariduni a fost angajat oficial la o fabrică din oraşul rus Podolsk şi era înregistrat în oraşul Krasnogorsk, potrivit presei de stat RIA Novosti.

Muhammadsober Faizov: Cel de-al patrulea acuzat părea că nu răspunde, fiind într-un scaun cu rotile. A fost însoţit de un medic la înfăţişarea sa în faţa instanţei. Faizov era şomer temporar, înainte lucrând într-o frizerie din Ivanovo, un oraş situat la nord-est de Moscova. El este înregistrat în acest oraş, potrivit RIA Novosti. S-ar fi născut în 2004.

Cel mai sângeros atac din ultimii 20 de ani

Atacul de la Crocus City Hall este cel mai sângeros din Rusia din ultimele două decenii. Acesta a avut loc la doar o săptămână după ce Putin şi-a asigurat al cincilea mandat prezidenţial, iar evenimentul este de natură să-i afecteze imaginea de lider care se prezintă ca o persoană capabilă să garanteze ordinea.

Vladimir Putin a declarat duminică zi de doliu naţional pentru cele 137 de victime ale atacului, după ce a promis că îi va pedepsi pe toţi cei care s-au aflat în spatele atacului. Imagini video l-au arătat pe Putin cu un aer sumbru aprinzând o lumânare la o biserică de la reşedinţa sa de la periferia Moscovei, duminică seara, pentru a-i onora pe cei care au murit.

Mai devreme, duminică, oamenii au depus flori la Crocus City Hall, sala de concerte cu 6.200 de locuri de la periferia Moscovei, unde patru bărbaţi înarmaţi au dat buzna chiar înainte ca grupul rock din epoca sovietică Piknik să cânte hitul său "Nu ne e frică de nimic". Bărbaţii au tras cu armele automate asupra civililor.

Statul Islamic a revendicat responsabilitatea pentru atac, dar Putin nu a menţionat public gruparea militantă islamistă în legătură cu atacatorii, despre care a spus, în schimb, că au încercat să fugă în Ucraina. El a declarat că indivizi din "partea ucraineană" erau pregătiţi să îi ducă pe atacatori peste graniţă.

Ucraina a negat orice rol în acest atac.

Doar 62 dintre victime au fost identificate

Autorităţile lucrează în prezent la identificarea victimelor. Comitetul rus de Investigaţii a declarat că 62 de corpuri au fost identificate până în prezent, iar "pentru restul victimelor se efectuează examinări genetice pentru a stabili identitatea acestora". Ancheta la locul crimei este în curs de desfăşurare.

Deşi nu a menţionat Statul Islamic, Putin a avut sâmbătă convorbiri separate cu omologii săi turc şi sirian, Recep Tayyip Erdoğan şi Bashar al-Assad, şi a promis o cooperare mai strânsă în lupta împotriva terorismului în urma atacului, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

Ambasada Rusiei la Washington afirmă că nu a primit din partea SUA niciun avertisment cu privire la un potenţial atac la Moscova. Săptămâna trecută, Putin a respins avertismentele ambasadei SUA în Rusia privind posibilitatea unor atacuri asupra unor grupuri mari de oameni.

În ceea ce o priveşte, Franţa a ridicat alerta teroristă la cel mai înalt nivel în urma atacului mortal de la Moscova, a anunţat duminică premierul francez Gabriel Attal.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult