Modifica setarile cookie
Toate categoriile

”Nebunie” și ”terorism”. Reacția rușilor după cea mai agresivă măsură luată de Trump contra Moscovei

Your browser doesn't support HTML5 video.

Statele Unite au impus sancțiuni împotriva a 7 oligarhi ruși și a 17 înalți oficiali guvernamentali, acuzați de "activitate periculoasă pe întreg globul".

De asemenea, au fost sancționate 12 companii deținute de apropiați ai lui Vladimir Putin. Printre acestea - principala companie de stat rusă care exportă arme, dar și o bancă. Este cea mai agresivă măsură luată până acum de administrația Trump împotriva Moscovei, comentează analiștii.

Sancțiunile îi vizează pe cei care profită de "sistemul corupt" din Rusia, a declarat secretarul Trezoreriei Americane, Steven Mnuchin. Prin aceste măsuri, Washington-ul răspunde la presupusa implicare a Moscovei în alegerile prezidențiale americane din 2016, dar și la acțiunile Kremlinului în Crimeea, estul Ucrainei și mai recent în Siria. Iar în comunicatul oficial se mai afirma că regimul Putin "acţionează în beneficiul disproporţionat al oligarhilor".

Sarah Huckabee, secretarul de presă al Casei Albe: "Administrația a sancționat 7 oligarhi ruși, 12 companii și 17 înalți oficiali guvernamentali și aliați ai președintelui rus Vladimir Putin. Vrem o relație pozitivă cu guvernul rus. Dar pentru aceasta trebuie să fie o schimbare semnificativă în comportamentul lor."

Activele celor puşi la index, care se afla sub jurisdicţie americană, vor fi îngheţate, iar cetăţenii americani au interdicţie să facă afaceri cu ruşii vizaţi de sancţiuni.

Citește și
rusia, onu, marea britanie, skripal,
Mesajul amenințător al Rusiei la ONU: “Vă jucaţi cu focul şi o să vă pară rău”

Printre aceştia se numără şi miliardarul Oleg Deripaska - magnat al aluminiului şi asociat al lui Putin, care a avut legături cu fostul şef de campanie electorală al lui Trump, Paul Manafort.

Printre cei sancţionaţi figurează şi Suleiman Kerimov, unul dintre cei mai bogaţi ruşi, cu o avere estimată la 6,3 miliarde de dolari.

Pe listă se număra însă şi Alexander Torshin - un înalt oficial rus, care are legături cu influenţta Asociaţie Naţională a Armelor din Statele Unite, ginerele lui Vladimir Putin, precum şi Viktor Zubkov, actual şef al Consiliului naţional de securitate al Rusiei și fost premier.

Rosoboronexport - exportatorul rus de arme şi una dintre companiile vizate - a reacţionat şi a declarat că sancţiunile americane sunt menite să scoată Rusia de pe piaţa globală a armelor. Iar ambasada rusă la Washington afirma că măsurile reprezintă "o greşeală" şi "un pas către distrugerea integrării economice globale".

Cum a reacționat Rusia la anunțul noilor sancțiuni (sursă Moscow Times)

- ”Este complet ilegal, neputință și nebunie, ceea ce vedem din partea americanilor, este pentru că toate proiectele lor din arena internațională cad unul după unul” - Vladimir Dzhabarov, șeful adjunct al Comitetul Camerei Superioare pentru Afaceri Internaționale

- ”Este o cale care nu duce nicăieri. Nu poți intimida Rusia cu așa ceva, cu atât mai puțin nu o poți distruge” - Konstantin Kosachev, şeful Comisiei pentru Afaceri Internaţionale din Consiliul Federaţiei Ruse

- ”Mă uit la noua listă de oficiali ruși și oligarhi sancționați de SUA. Îmi aduc aminte de cum au băut șampanie la victoria lui Trump și râd” - Aleksei Navalnîi jurist, activist și politician rus, lider al așa-zisei Opoziții din Rusia.

- ”Se pare că americanii folosesc metode teroriste. Cu alte cuvinte „ucid ostatici”. Selectează oameni de pe lista Kremlinului ca ”ostatici” ca să le arate celorlalți ce pățesc dacă nu se comportă corect” - Alexander Shokhin, președintele Uniunii antrepenorilor din Rusia

- ”Toate declarațiile tari și acuzațiile sunt doar un pretext pentru a scoate Rusia de pe piața internațională a armelor. Este o competiție nedreaptă în cea mai pură formă” - Rosoboronexport - exportator rus de arme, sancționat

- ”Noile sancțiuni americane îi ia la țintă dureros pe oamenii din cercul lui Putin. Deși nu suntem fericiți în legătura cu asta, toți suntem ostatici”  - Dmitri Gudkov, deputat independent din Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus

- ”Vom sprijini și mai mult companiile aflate sub sancțiuni. Nu acceptăm asta și o vom pedepsi sever” - Denis Manturov, ministrul rus al Comerţului şi Industriei.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult