Motivul șocant pentru care un berbec a fost împuşcat mortal de poliție. Ce se afla la fața locului

berbec
Shutterstock

Un berbec a fost împuşcat mortal, joi, de poliţie în Noua Zeelandă, după ce ar fi ucis un cuplu de vârstnici la o fermă, au anunţat autorităţile şi mass-media locale.

 

Un bărbat şi o femeie au fost găsiţi morţi, joi dimineaţa, pe proprietatea situată la vest de Auckland (nord), a anunţat poliţia într-un comunicat, confirmând că un berbec se afla la faţa locului atunci când au sosit echipele sale.

Nepotul cuplului, Dean Burrell, a declarat că victimele, în vârstă de peste 80 de ani, au murit într-un „accident tragic” care a implicat animalul, potrivit site-ului de ştiri Stuff.

O altă persoană neidentificată a fost rănită uşor de către berbec, a adăugat poliţia.

„Odată ajunse echipajele noastre, acestea s-au confruntat şi ele cu berbecul, care s-a îndreptat spre ele”, a precizat aceeaşi sursă. „După evaluarea riscurilor, animalul a fost împuşcat” de un poliţist.

Citește și
renovat
„Nu ne-a venit să credem”. Un cuplu a făcut o descoperire șocantă în sufrageria sa în timp ce își renova casa

Autopsiile victimelor vor fi efectuate vineri, a indicat poliţia.

În Noua Zeelandă trăiesc cinci milioane de persoane şi peste 25 de milioane de oi, aminteşte AFP.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Comoara găsită de un cuplu sub podeaua casei vechi de 400 de ani, în timp ce își renova bucătăria
Comoara găsită de un cuplu sub podeaua casei vechi de 400 de ani, în timp ce își renova bucătăria

Un tezaur în monede de aur și argint, descoperit sub podeaua unei ferme vechi, a fost scos la licitație, anticipându-se o vânzare de de 35.000 de lire sterline.

„Nu ne-a venit să credem”. Un cuplu a făcut o descoperire șocantă în sufrageria sa în timp ce își renova casa
„Nu ne-a venit să credem”. Un cuplu a făcut o descoperire șocantă în sufrageria sa în timp ce își renova casa

Un cuplu din Marea Britanie a făcut o descoperire șocantă în sufrageria lor în timp ce își renovau casa. Cei doi au găsit un puț secret, adânc de 3 metri, în mijlocul camerei.

Pățania a doi soți care s-au trezit divorțați din greșeală. Eroarea pe care a comis-o „diva divorțurilor”
Pățania a doi soți care s-au trezit divorțați din greșeală. Eroarea pe care a comis-o „diva divorțurilor”

Un cuplu britanic a divorțat din greșeală, după ce avocații unei firme renumite au comis o eroare informatică. În ciuda apelurilor, instanța a stabilit că acest divorț nu poate fi revocat.

 

Horoscop 11 aprilie 2024, cu Neti Sandu. O zodie poate bate palma pentru o colaborare, să fie bani în plus
Horoscop 11 aprilie 2024, cu Neti Sandu. O zodie poate bate palma pentru o colaborare, să fie bani în plus

Horoscop 11 aprilie 2024, prezentat de Neti Sandu la Știrile ProTV. O să putem recupera o prietenie o relație de cuplu o căsnicie dacă o să ne străduim să fie să fim pe lungimea de undă a celuilalt.  

Au crezut că și-au cumpărat o casă de vis de 350.000 de euro, însă totul s-a transformat într-un coșmar. „Curgea ca un râu”
Au crezut că și-au cumpărat o casă de vis de 350.000 de euro, însă totul s-a transformat într-un coșmar. „Curgea ca un râu”

Un cuplu scoțian a cheltuit 300.000 de lire sterline (350.000 de euro) pentru prima lor casă de vis, însă proprietatea s-a transformat într-o „mlaștină” din cauza canalizării defectuoase.

 

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.