Moment istoric pentru Papa Francisc. Oamenii vor ieși pe străzi

papa francisc
IMAGO

Papa Francisc efectuează, duminică, o vizită istorică în Corsica, unde mulţi catolici sunt aşteptaţi să iasă pe străzile din Ajaccio, informează AFP.

 

La o săptămână după ce a refuzat participarea la redeschiderea Notre-Dame de Paris în ciuda unei invitaţii din partea şefului statului, Papa va fi întâmpinat la aeroportul oraşului la ora 09:00 (08:00 GMT) de copii care cântă în corsicană.

El se va deplasa apoi într-un Papamobil până la malul mării din Ajaccio, principalul oraş al acestei insule mediteraneene cu 350.000 de locuitori, dintre care 80% sunt catolici, potrivit Vaticanului.

Papa va merge apoi la Palais des Congrès pentru a închide un simpozion despre „religiozitatea populară în Mediterana”, înainte de o slujbă la ora 15.30, care se aşteaptă să atragă 9.000 de persoane la teatrul în aer liber Casone.

El va pleca puţin după ora 18.00 (17.00 GMT), potrivit Sfântului Scaun, după o întâlnire la aeroport cu Emmanuel Macron.

Citește și
papa francisc
Papa Francisc a anunțat cum vrea să fie înmormântat. Suveranul pontif renunță la o practică veche de secole

Papa a fost invitat în Corsica de episcopul François-Xavier Bustillo, în vârstă de 56 de ani, un episcop foarte popular şi foarte vizibil din Ajaccio, pe care l-a numit cardinal în septembrie 2023.

„Eparhia este săracă, regiunea Corsica nu este bogată”, a declarat el pentru AFP, dar datorită generozităţii întreprinderilor şi credincioşilor, «vom putea oferi o primire demnă de Papă».

Din Malta în Sicilia, trecând prin insula grecească Lesbos, Francisc a efectuat mai multe vizite în bazinul mediteraneean, care este în centrul mai multor priorităţi ale pontificatului său, precum dialogul interreligios şi primirea migranţilor.

Şeful Bisericii Catolice a vizitat deja Franţa de două ori de la începutul pontificatului său în 2013, la Strasbourg în 2014 şi la Marsilia în septembrie 2023, dar nu a efectuat niciodată o vizită de stat.

Această călătorie în Corsica va fi a 47-a deplasare internaţională de la alegerea sa şi a treia din 2024.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
Citește și...
Papa Francisc denunţă ”aroganţa invadatorului” israelian şi rus, după ce a acuzat Israelul de genocid în Fâşia Gaza
Papa Francisc denunţă ”aroganţa invadatorului” israelian şi rus, după ce a acuzat Israelul de genocid în Fâşia Gaza

Papa Francisc denunţă, la Vatican, ”aroganţa invadatorului” atât în Ucraina, cât şi în ”Palestina”, o denunţare a politicii israeliene, la o săptămână după ce a evocat - pentru prima oară - acuzaţii de ”genocid” în Fâşia Gaza, relatează AFP.

Papa Francisc a anunțat cum vrea să fie înmormântat. Suveranul pontif renunță la o practică veche de secole
Papa Francisc a anunțat cum vrea să fie înmormântat. Suveranul pontif renunță la o practică veche de secole

Papa Francisc, care a evitat în timpul pontificatului său o mare parte din fastul şi privilegiile asociate liderului global al Bisericii Catolice, şi-a anunţat dorinţa de a fi înmormântat într-un sicriu simplu, din lemn, informează Reuters.

 

Papa Francisc denunță o lume care ”își pierde inima” în vremuri de război, în cea de-a patra enciclică a papalității sale
Papa Francisc denunță o lume care ”își pierde inima” în vremuri de război, în cea de-a patra enciclică a papalității sale

Papa Francisc a emis joi cea de-a patra scrisoare enciclică a papalității sale, denunțând o lume care "își pierde inima" în vremuri de tulburări globale marcate de "războaie și utilizări ale tehnologiei care ne amenință umanitatea."

Surpriză la Vatican. Noua decizie luată de Papa Francisc
Surpriză la Vatican. Noua decizie luată de Papa Francisc

Papa Francisc a ridicat duminică 14 figuri ale Bisericii la rangul de sfinţi, la Vatican, inclusiv 11 martiri ucişi în Siria în secolul al XIX-lea şi deveniţi simboluri ale persecuţiei creştinilor sub Imperiul Otoman, transmite AFP.

Surpriză la Vatican. Decizia luată de Papa Francisc
Surpriză la Vatican. Decizia luată de Papa Francisc

Papa Francisc a anunţat, duminică, numirea a 21 noi cardinali ai Bisericii Catolice, într-o încercare neaşteptată de a-i influenţa pe clericii din influentul grup care îi va alege succesorul, transmite Reuters.

Recomandări
Ministerul Justiției a început procedura de selecție a Procurorului General și a șefilor DNA și DIICOT. Care sunt criteriile
Ministerul Justiției a început procedura de selecție a Procurorului General și a șefilor DNA și DIICOT. Care sunt criteriile

Procedura de selecție a procurorilor de rang înalt, precum șeful DNA și PÎCCJ, a început la Ministerul Justiției. Propunerile de numire vor ajunge la președintele Nicușor Dan.

Jumătate din România este sub zăpadă. Mai mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat
Jumătate din România este sub zăpadă. Mai mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat

Jumătate de țară este sub un strat semnificativ de zăpadă. În multe zone, drumurile sunt curățate inutil, pentru că viscolul aduce zăpada la loc.

Planul „bine gândit” al SUA pentru viitorul Venezuelei. Cele trei etape fixate pentru ca țara „să nu alunece în haos”
Planul „bine gândit” al SUA pentru viitorul Venezuelei. Cele trei etape fixate pentru ca țara „să nu alunece în haos”

Ministerul de Externe chinez a acuzat Statele Unite de încălcare serioasă a dreptului internațional, după ce a confiscat două petroliere legate de Venezuela.