Maia Sandu, mesaj de Ziua Naţională a României: „Iubim România aşa cum iubeşti o soră mai mare”

62495809

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a României, ea spunând că moldovenii iubesc România ca pe o soră mai mare.

„1 Decembrie este o zi plină de semnificaţie pentru toţi cei care iubesc România. Noi, cei din Republica Moldova, iubim România aşa cum iubeşti o soră mai mare: pentru că avem aceleaşi rădăcini, aceeaşi limbă, aceeaşi credinţă într-un viitor mai bun. Trăim vremuri care pun la încercare democraţia şi valorile noastre comune. România şi Republica Moldova trec, fiecare, prin momente dificile. Dar fiecare încercare este şi un prilej de a ne sprijini reciproc şi de a demonstra că, împreună, suntem mai puternici. Astăzi, mai mult ca oricând, Republica Moldova are nevoie de o Românie puternică. O Românie puternică este o Românie europeană. Moldova şi România, unite sub drapelul Uniunii Europene, vor fi mai puternice împreună. La mulţi ani, România!”, este mesajul transmis de Maia Sandu.

De Ziua Naţională a României au loc ceremonii militare şi religioase în majoritatea garnizoanelor din ţară. În Bucureşti, peste 2.500 de militari şi specialişti vor participa la Parada Militară, iar ziua se va încheia cu retragerea cu torţe a militarilor Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul”.

Tot duminică, pe 1 Decembrie, au loc și alegerile parlamentare. Cele mai recente informații despre alegerile parlamentare din 2024, despre prezența la vot, atât în țară cât și în străinătate, cât și rezultatele exit-poll pot fi urmărite live pe stirileprotv.ro.

Citește și
Un lider UE, marcat după ce a auzit la Davos planurile lui Trump pentru a deține Groenlanda. Cum le-a descris
Un lider UE, marcat după ce a auzit la Davos planurile lui Trump pentru a deține Groenlanda. Cum le-a descris

Potrivit calendarului alegerilor din 2024, anul 2024 este marcat de patru runde de alegeri în România: alegeri europarlamentare și alegeri locale (9 iunie), prezidențiale (24 noiembrie primul tur, 8 decembrie, turul doi) și parlamentare (pe 1 decembrie).

Ce trebuie să știi despre alegerile din 1 Decembrie este că românii își aleg reprezentanții în Senat și Camera Deputaților, votând pentru partide politice, alianțe electorale sau candidați independenți. Deși ambele camere fac parte din Parlamentul României și toți parlamentarii rolul de a elabora și aproba legi, există câteva deosebiri majore între Senat și Camera Deputaților și, implicit, între deputați și senatori.

Articol recomandat de sport.ro
Într-un an cât alții în zece: Sorana Cîrstea a strâns avere în 130 de minute, la Australian Open 2026
Într-un an cât alții în zece: Sorana Cîrstea a strâns avere în 130 de minute, la Australian Open 2026
Citește și...
Un lider UE, marcat după ce a auzit la Davos planurile lui Trump pentru a deține Groenlanda. Cum le-a descris
Un lider UE, marcat după ce a auzit la Davos planurile lui Trump pentru a deține Groenlanda. Cum le-a descris

Ministrul belgian de Externe, Maxime Prévot, a criticat vehement planurile președintelui american Donald Trump de a prelua „controlul complet și total” asupra Groenlandei, după ce a asistat la pledoaria SUA de la Davos.

Lavrov acuză SUA că nu şi-au respectat promisiunea referitoare la eliberarea a doi membri ai echipajului unui petrolier reţinut în Atlantic
Lavrov acuză SUA că nu şi-au respectat promisiunea referitoare la eliberarea a doi membri ai echipajului unui petrolier reţinut în Atlantic

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov reproșează marţi că doi membri ruşi ai echipajului unui petrolier confiscat luna aceasta de către SUA în Atlanticul de Nord nu au fost eliberaţi încă, contrar promisiunilor Washingtonului.

Tensiuni în Groenlanda. Danemarca trimite încontinuu trupe, soldații se antrenează pentru ”lupte care ar putea avea loc”
Tensiuni în Groenlanda. Danemarca trimite încontinuu trupe, soldații se antrenează pentru ”lupte care ar putea avea loc”

Danemarca trimite încontinuu soldați în Groenlanda, iar trupele spun că se antrenează inclusiv pentru lupte care ”ar putea avea loc”. Cu toate acestea, deși toți știu despre ce este vorba, nimeni nu vrea să spună ce ar fi dacă vor fi atacați de SUA. 

Recomandări
Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat
Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat

Ministrul Finanţelor se arată optimist în ceea ce priveşte perspectivele privind economia românească în anul 2026, adăugând că sunt „şanse foarte mari” ca România să adere la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în acest an.

Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie
Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie

Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că Guvernul pe care îl reprezintă nu a reuşit să facă până acum reformele pe care le-a promis în administraţia centrală, pentru că nu a existat consens între partidele din coaliţie.

Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române
Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române

Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, Alexus G. Grynkewich, a declarat că Rusia a fost descurajată de a ataca o țară membră a Alianței datorită nivelului de pregătire al Armatei Române.