Jay-Z este acuzat că a agresat sexual o fată de 13 ani, alături de P Diddy, după MTV Video Music Awards 2020

Jay-Z
Profimedia

Rapperul şi producătorul Jay-Z a fost acuzat, într-o plângere depusă duminică, că a violat în anul 2000 o fată de 13 ani împreună cu P. Diddy, potrivit unor documente judiciare, pe care Jay-Z le neagă.

Conform noii versiuni a unei plângeri depuse la tribunalul civil împotriva lui Sean „Diddy” Combs, Jay-Z, al cărui nume real este Shawn Carter, şi Sean Combs sunt acuzaţi că au violat-o pe adolescentă în timpul unei petreceri organizate după MTV Video Music Awards în 2000.

Jay-Z a negat acuzaţiile în social media şi a criticat procesul, numindu-l parte a unei "tentative de şantaj" din partea avocatului reclamantei.

Procesul a fost intentat iniţial în octombrie în New York şi, la acel moment, nu îl numea pe Jay-Z ca pârât, deşi procesul modificat spune că Jay-Z a fost identificat ca „Celebrity A” în plângerea iniţială.

Combs a negat toate acuzaţiile împotriva sa, inclusiv aceasta, în octombrie. El este în prezent în închisoare pentru acuzaţii federale de trafic sexual, la care a pledat nevinovat.

Citește și
Beyonce şi Jay-Z
Ce trebuie să faci pentru a primi bilete gratuite la concertele lui Beyonce și Jay Z

Potrivit plângerii, fata a fost drogată şi violată atât de Jay-Z, cât şi de Combs la o petrecere organizată de Combs după MTV Music Awards în 2000, care a avut loc la New York.

Tony Buzbee, avocatul din Texas care o reprezintă pe fata care a intentat procesul, a intentat cel puţin 20 de procese civile împotriva lui Combs, acuzându-l de comportament sexual nepotrivit.

Într-un e-mail pentru Reuters, Buzbee a declarat că procesul intentat lui Jay-Z „vorbeşte de la sine”. „Aceasta este o chestiune foarte serioasă care va fi soluţionată în instanţă”, a scris Buzbee.

Într-o postare pe reţelele de socializare, Buzbee a precizat că presupusa victimă a violului "nu a cerut niciodată niciun ban" de la Jay-Z, menţionând că "ea a cerut doar o mediere confidenţială".

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
Citește și...
Beyonce a purtat o bijuterie imensă în loc de rochie. Vedeta a șocat cu ultima ei apariție | FOTO
Beyonce a purtat o bijuterie imensă în loc de rochie. Vedeta a șocat cu ultima ei apariție | FOTO

Beyonce și Jay Z au fost surprinși în cartierul londonez Mayfair, împreună cu fiica lor Blue Ivy, în vârstă de 11 ani.

Ce trebuie să faci pentru a primi bilete gratuite la concertele lui Beyonce și Jay Z
Ce trebuie să faci pentru a primi bilete gratuite la concertele lui Beyonce și Jay Z

Beyonce şi Jay-Z au o ofertă de nerefuzat pentru fanii lor cei mai înfocaţi. Starurile au pus la bătaie bilete la concertele lor pe o perioadă de 30 de ani, însă au pus şi o condiţie, ce-i drept greu de verificat.

Numele gemenilor lui Jay Z si Beyonce, dezvaluite inainte sa fie confirmata nasterea. Rapperul a recunoscut ca a fost infidel
Numele gemenilor lui Jay Z si Beyonce, dezvaluite inainte sa fie confirmata nasterea. Rapperul a recunoscut ca a fost infidel

Presa din Statele Unite a publicat numele pe care Beyonce si Jay-Z le-ar fi ales pentru gemenii lor.

Recomandări
The Times: Germania se gândește să trimită trupe în România și în Polonia. Câți soldați ar putea fi desfășurați
The Times: Germania se gândește să trimită trupe în România și în Polonia. Câți soldați ar putea fi desfășurați

Țările europene analizează parametrii unei posibile prezențe militare în Ucraina în contextul negocierilor de pace, reducând semnificativ numărul trupelor și modificând formatul oricărei misiuni viitoare, potrivit The Times.

Diferențele între regiuni se văd și la cumpărături. Ce pun cel mai des în coșuri oltenii, muntenii, ardelenii și moldovenii
Diferențele între regiuni se văd și la cumpărături. Ce pun cel mai des în coșuri oltenii, muntenii, ardelenii și moldovenii

Românii sunt tot mai atenți la cumpărături. În fața prețurilor crescute, aleg mai puțină carne proaspătă, mai multe mezeluri și conserve, multă pâine și produse gata de consum.

Protestele au erupt în Teheran, la apelul prințului moștenitor aflat în exil. Internetul şi telefonia au fost tăiate
Protestele au erupt în Teheran, la apelul prințului moștenitor aflat în exil. Internetul şi telefonia au fost tăiate

Locuitorii din capitala Iranului au strigat din casele lor și s-au adunat în stradă joi seara, după ce prințul moștenitor al țării, aflat în exil, a făcut un apel la o demonstrație în masă, au declarat martori oculari.