Germania respinge o propunere a Rusiei de a-i livra gaze prin gazoductul Nord Stream 2
Guvernul german a respins această ofertă a Moscovei, relatează agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.
„Dacă deciziile juridice necesare sunt luate de europeni cu privire la certificarea sa şi eliminarea restricţiilor, cred că Rusia ar putea, într-un interval scurt de timp, să furnizeze gaz prin această conductă”, a declarat la Viena ministrul rus după reuniunea ţărilor OPEC.
Mai devreme însă, un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin a declarat că refuză o astfel de propunere, despre care a mai afirmat că a fost formulată de Moscova de mai multe ori.
„Rusia nu doreşte să furnizeze (gaz) şi caută scuze politice; constatăm astfel că ea nu este un furnizor de încredere, indiferent despre ce conducte ar fi vorba”, a motivat purtătorul de cuvânt al guvernului german.
Conducta Nord Stream 2 nu a funcţionat niciodată, întrucât sancţiunile impuse Rusiei după agresiunea contra Ucrainei au împiedicat darea ei în exploatare, iar livrările de gaze ruseşti către Europa prin conducta Nord Stream 1 au fost suspendate de Moscova în septembrie sub pretextul unor probleme tehnice.
Patru scurgeri de gaze din cele două conducte au fost semnalate săptămâna trecută, ulterior Washingtonul şi Moscova acuzându-se reciproc de un act de sabotaj.
Pe de altă parte, tot miercuri, Berlinul a acuzat Washingtonul că vinde la preţuri „astronomice” gazele naturale lichefiate importate de Germania pentru a substitui gazele ruseşti.