Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Forțele ruse s-au dezlănțuit pe front. Problema gravă cu care se confruntă Ucraina după atacurile lansate de armata lui Putin

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat, vineri seara, că, după atacurile ale forțelor ruse, sectorul energetic din țara sa a pierdut o parte semnificativă din producţie.

Liderul de la Kiev a precizat că a avut o discuţie pe acest subiect cu premierul Ucrainei, ministrul Energiei şi reprezentanţii companiilor energetice.

”Am avut o conversaţie foarte detaliată şi lungă despre protecţia şi refacerea sectorului nostru energetic şi despre situaţia din industria energetică în general. Prim-ministrul Shmyhal, ministrul Energiei, armata şi reprezentanţii companiilor energetice. Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili”, a declarat Volodimir Zelenski.

În opinia acestuia, sunt necesare eforturi mari pentru dezvoltarea în continuare a sectorului energetic — noul sector energetic, care va putea funcţiona ”în pofida ameninţărilor terorii ruseşti”.

”În plus, ne pregătim deja pentru următorul sezon de încălzire, care include, în special, reparaţii programate şi pregătirea generării energiei nucleare. Prin urmare, este nevoie din nou de un consum foarte raţional şi atent de energie electrică. Atât la nivel guvernamental, cât şi la nivelul autorităţilor regionale şi locale, precum şi la nivelul companiilor energetice, trebuie să ne asigurăm că publicul este pe deplin informat cu privire la modul în care se produce întreruperea curentului acum, atunci când există o sarcină maximă şi de ce avem nevoie ca fiecare să fie conştient de consumul prorpiu”, a mai afirmat Volodimir Zelenski.

Citește și
Vladimir Putin
Răzbunarea lui Putin după ce rușii au fost excluși de la Jocurile Olimpice. Decizia liderului de la Kremlin

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult