Financial Times: Prezenţa masivă la vot pare să fi înclinat balanţa în favoarea lui Nicuşor Dan

Nicusor Dan
Inquam Photos / George Calin

Prezenţa masivă la vot pare să fi înclinat balanţa în favoarea lui Nicuşor Dan, care primise doar 21 % din voturile exprimate în primul tur, aproape jumătate din totalul lui George Simion.

Românii s-au mobilizat pentru a preveni ceea ce mulţi au văzut ca fiind ameninţarea ca ţara lor să întoarcă spatele NATO, UE şi Ucrainei, scrie Financial Times.

Analiştii au avertizat că exit-poll-urile nu iau în considerare cei peste 1,6 milioane de alegători din străinătate care au votat. În primul tur, Simion a obţinut aproape 600.000 de voturi din diaspora, în timp ce Dan a obţinut 250.000.

Simion a urcat pe prima poziţie datorită furiei alegătorilor faţă de anularea de către autorităţi a alegerilor prezidenţiale de anul trecut din cauza unei presupuse interferenţe ruseşti în favoarea unui alt candidat ultranaţionalist, Călin Georgescu, care a câştigat în mod surprinzător primul tur de scrutin în noiembrie. Lui Georgescu i s-a interzis să candideze din nou, dar l-a susţinut pe Simion, care a declarat că îl va face pe Georgescu prim-ministru dacă va câştiga.

Votul anulat şi victoria lui Simion în primul tur au declanşat o criză politică şi economică, cu demisia prim-ministrului, scăderea valorii monedei naţionale şi dificultăţile ţării de a contracta datorii pe pieţele internaţionale, menţionează Financial Times.

Citește și
Nicușor Dan și George Simion
România va avea cel mai puternic președinte din ultimii 20 de ani. Ce numiri-cheie va face noul șef al statului

România are cel mai mare deficit bugetar din UE şi se află la doar o treaptă deasupra statutului de „junk”, potrivit tuturor agenţiilor majore de rating. Analiştii au avertizat că urmează vremuri dificile pentru viitorul preşedinte, care va trebui să numească un nou prim-ministru pentru a supraveghea reformele rapide şi a evita pierderea statutului pentru investiţii şi a accesului la fondurile UE, punctează cotidianul financiar britanic.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
Citește și...
LIVE TEXT | Rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale 2025: Nicușor Dan a câștigat cu 53,6%. George Simion - 46,4%
LIVE TEXT | Rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale 2025: Nicușor Dan a câștigat cu 53,6%. George Simion - 46,4%

România a votat astăzi, 18 mai 2025, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pentru a decide între George Simion și Nicușor Dan.

România va avea cel mai puternic președinte din ultimii 20 de ani. Ce numiri-cheie va face noul șef al statului
România va avea cel mai puternic președinte din ultimii 20 de ani. Ce numiri-cheie va face noul șef al statului

Viitorul preşedinte al României, indiferent dacă va fi Nicușor Dan sau George Simion va concentra cea mai multă putere dintre toţii şefii de stat din ultimii 20 ani. Noul șef al statului va avea de făcut o serie de numiri importante.

Dominic Fritz: Nicuşor Dan îşi doreşte un Guvern cu o majoritate largă, din care să facă parte şi USR
Dominic Fritz: Nicuşor Dan îşi doreşte un Guvern cu o majoritate largă, din care să facă parte şi USR

Nicuşor Dan îşi doreşte un Guvern cu o largă majoritate în Parlament, din care să facă parte şi Uniunea Salvaţi România, şi cu Ilie Bolojan premier, a declarat, duminică, preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz.

El Pais: Primarul Bucureştiului se profilează drept câştigător al alegerilor prezidenţiale din România. Participarea - record
El Pais: Primarul Bucureştiului se profilează drept câştigător al alegerilor prezidenţiale din România. Participarea - record

Actualul primar al Bucureştiului, candidat independent, Nicuşor Dan, l-a învins duminică pe ultranaţionalistul George Simion în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din România, potrivit a două sondaje la ieşirea de la urne. 

Presa italiană: Numărătoare tensionată în România. Pro-europeanul Dan conduce, dar Simion revendică victoria
Presa italiană: Numărătoare tensionată în România. Pro-europeanul Dan conduce, dar Simion revendică victoria

Nicușor Dan ar urma să câștige turul al doilea al alegerilor prezidențiale, potrivit a două exit poll-uri. Rezultatul, dacă se confirmă, contrazice sondajele și ar putea liniști aliații occidentali ai României, scrie La Repubblica.

Recomandări
Ce s-a decis în prima ședință de Coaliție din 2026. Acord cu condiții pentru reforma administrației
Ce s-a decis în prima ședință de Coaliție din 2026. Acord cu condiții pentru reforma administrației

Liderii partidelor de la putere stau luni față-n față pentru prima dată în 2026. Iar tensiunile mocnesc.

De ce nu scăpăm de gerul năprasnic. România va rămâne prinsă într-un „clopot de gheață” cel puțin două săptămâni
De ce nu scăpăm de gerul năprasnic. România va rămâne prinsă într-un „clopot de gheață” cel puțin două săptămâni

Toată România este prinsă în aceste zile într-un ”clopot de gheață”. Un bărbat din Iași a murit după ce a fost găsit în hipotermie în casa neîncălzită de mai multe zile. Iar accidentele pe șoselele acoperite de polei au provocat numeroase victime.

Doi români au fost răniți în accidentul feroviar din Spania, confirmă MAE. Care e starea lor de sănătate
Doi români au fost răniți în accidentul feroviar din Spania, confirmă MAE. Care e starea lor de sănătate

Doi români au fost răniți ușor în accidentul feroviar petrecut în regiunea Cordoba, Regatul Spaniei, a precizat MAE. Cei doi sunt în afara oricărui pericol.