Directorul general al OMS, îngrijorat de riscul unui „tsunami de cazuri"

62233113
Getty

Circulaţia simultană a variantelor Delta şi Omicron ale noului coronavirus produc un „tsunami de cazuri", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, transmite Reuters.

Delta şi Omicrom sunt în prezent nişte ameninţări gemene care împing cazurile spre numere record, ajungându-se la creşteri ale numărului de pacienţi care necesită spitalizare şi numărului de decese", a declarat şeful OMS.

Sunt foarte îngrijorat că (varianta) Omicron, care este foarte transmisibilă şi se răspândeşte în acelaşi timp cu Delta, va conduce la un tsunami de cazuri", a mai spus el.

Directorul OMS a repetat apelul pentru distribuirea echitabilă a vaccinurilor astfel încât acestea să ajungă şi în ţările sărace, avertizând că accentul pus pe vaccinarea cu doze booster din ţările bogate poate lăsa naţiunile sărace fără vaccinuri.

Conform lui Tedros Adhanom Ghebreyesus, OMS susţine necesitatea ca fiecare ţară să ajungă la un nivel de acoperire vaccinală de 70% până la jumătatea anului 2022, ceea ce ar contribui la stoparea fazei acute a pandemiei.

Citește și
Casa Albă a anunțat cât ar putea dura campania militară a SUA împotriva Iranului: „Calendarul nostru este al nostru”
Casa Albă a anunțat cât ar putea dura campania militară a SUA împotriva Iranului: „Calendarul nostru este al nostru”

Ajunul Anului Nou va marca împlinirea a 2 ani de când China a alertat OMS cu privire la 27 de cazuri de "pneumonie virală" de origine necunoscută în oraşul Wuhan.

Peste 281 de milioane de persoane din întreaga lume au fost raportate de atunci ca infectate, iar peste 5 milioane au murit, conform unui bilanţ Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
Cristi Tănase a divorțat!
Cristi Tănase a divorțat!
Citește și...
Casa Albă a anunțat cât ar putea dura campania militară a SUA împotriva Iranului: „Calendarul nostru este al nostru”
Casa Albă a anunțat cât ar putea dura campania militară a SUA împotriva Iranului: „Calendarul nostru este al nostru”

Campania militară a SUA împotriva Iranului ar putea dura între patru şi şase săptămâni, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, adăugând că SUA sunt pe cale să preia controlul asupra spaţiului aerian iranian.

Giganții industriei de fashion, loviți din plin de războiul din Iran. Noile colecții, rămân blocate în Asia
Giganții industriei de fashion, loviți din plin de războiul din Iran. Noile colecții, rămân blocate în Asia

Livrările de haine către marii retaileri de îmbrăcăminte sunt blocate pe aeroporturi din Bangladesh şi India, au anunţat trei producători, în condiţiile în care conflictul din Orientul Mijlociu a forţat companii aeriene să anuleze zborurile.

Premierul Spaniei, unul dintre contestatarii războiului iscat de SUA și Israel împotriva Iranului: „O greşeală extraordinară”
Premierul Spaniei, unul dintre contestatarii războiului iscat de SUA și Israel împotriva Iranului: „O greşeală extraordinară”

Premierul spaniol Pedro Sanchez a calificat războiul SUA-Israel cu Iranul drept „o greşeală extraordinară”, adăugând că acest conflict este „în mod clar în afara legalităţii internaţionale”, relatează BBC.

Recomandări
Analist: Europa este implicată din prima zi în războiul din Orientul Mijlociu. Apărarea înseamnă o formă de atac, pentru Iran
Analist: Europa este implicată din prima zi în războiul din Orientul Mijlociu. Apărarea înseamnă o formă de atac, pentru Iran

Tensiunile din Orientul Mijlociu pun pe jar și Europa. În Marea Britanie, autoritățile sunt în alertă. La Londra, poliția metropolitană a arestat patru bărbați, suspectați că ar fi spionat comunitatea evreiască în favoarea Iranului.

Interceptări. Șefii Vămii Constanța Sud luau șpagă până la 350 de euro per container. Ajungeau 1.000 pe zi
Interceptări. Șefii Vămii Constanța Sud luau șpagă până la 350 de euro per container. Ajungeau 1.000 pe zi

Corupție la vârf în Portul Constanța. Fostul șef al Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și adjunctul acestuia, au fost reținuți de DNA, într-un dosar de luare de mită după ce ar fi fost prinși în flagrant.

Război în Iran, ziua a șaptea. Garda Revoluționară Iraniană a anunțat că a început cea de-a 23-a serie de atacuri
Război în Iran, ziua a șaptea. Garda Revoluționară Iraniană a anunțat că a început cea de-a 23-a serie de atacuri

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a șapte zi și continuă să se intensifice. Într-o nouă fază a operațiunilor, avioanele de luptă israeliene au lansat noi atacuri asupra Iranului. Și bastionul Hezbollah din Beirut a fost lovit puternic.