Dezvăluirile lui Obama din primul volum al cărţii sale de memorii. "A Promised Land", vânzări record în primele 24h
Galerie foto
Barack o depăşeşte astfel pe soţia sa, Michelle, care în 2018 a vândut într-un interval similar 725.000 de exemplare din memoriile sale "Becoming", o carte care s-a aflat pentru încă un an pe lista best-sellers redactată de The New York Times.
Cuplul Obama a devenit un adevărat succes editorial şi o pondere cu greutate în industria beletristică, cu contracte şi succese chiar şi la categoria filme şi documentare prezentate de Netflix.
"Suntem încântaţi de prima zi a vânzărilor. Ele reflectă expectativa generalizată a cititorilor faţă de cartea mult aşteptată şi extraordinar de bine scrisă a preşedintelui Obama", notează, într-un comunicat, David Drake, editor la Crown Publishing, proprietate a Penguin Random House.
Memoriile lui Barack Obama se vor publica în două volume, primul este "A Promised Land", care analizează viaţa sa politică înainte de a ajunge la preşedinţie, în timpul campaniei istorice din 2008 şi din primii ani de mandat, transmite Agerpres.
Al doilea volum nu are încă dată de lansare, dar judecând după buna primire făcută de public va fi, de asemenea, un succes editorial.
Memoriile din primul său mandat
În cele aproape 800 de pagini ale primului volum, fostul preşedinte îşi analizează deciziile politice, dar şi relaţia cu soţia sa, Michelle Obama, care a trecut prin momente dificile odată cu mandatul de la Casa Albă.
Obama reflectă asupra momentelor hotărâtoare ale primului său mandat (2008-2012), povestind cum arată viaţa unui preşedinte american între polemici, viaţa de familie şi operaţiuni militare secrete.
Printre pasajele cărții se regăsesc și relatări legate de ascensiunea politică a lui Trump, dar și despre lansarea atentatului împotriva lui Osama bin Laden, în pofida reticențelor lui Joe Biden.
De asemenea, Obama rememorează întâlnirile sale cu liderii lumii. Acesta vorbește despre Angela Merkel, pe care o descrie ca fiind, "de încredere, cinstită, corectă, riguroasă intelectual și instinctual amabilă", dar și despre președintele rus Vladimir Putin, văzut ca "un baron local cu rachete nucleare și drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU”.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!