Decizie controversată în SUA. Casa Albă va alege jurnaliștii care au acces la președintele Trump. „Nu va mai fi așa”

62416247

Casa Albă a anunţat marţi că va prelua controlul asupra selectării jurnaliştilor care au acces la conferinţele de presă ale preşedintelui Donald Trump, relatează miercuri dpa.

Această decizie se află din 1914 în mâinile unei organizaţii independente, Asociaţia corespondenţilor la Casa Albă (White House Correspondents' Association, WHCA), care stabileşte ce reporteri, dintre toţi jurnaliştii acreditaţi, pot relata de la evenimentele la care numărul de locuri disponibile e limitat.

Conform procedurii standard, reporterii care primesc acces în acest "pool" restrâns transmit ulterior informaţiile şi citatele înregistrate tuturor jurnaliştilor acreditaţi.

Marţi, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Karoline Leavitt a denunţat faptul că, decenii la rând, WHCA a "dictat ce jurnalişti ajung să-i pună întrebări preşedintelui Statelor Unite în aceste spaţii intime". "Nu va mai fi aşa", a asigurat ea.

Leavitt a explicat într-un briefing că "echipa de presă a Casei Albe a acestei administraţii va stabili cine ajunge să se bucure de accesul foarte privilegiat şi limitat în spaţii ca Air Force One şi Biroul Oval", ceea ce le va permite unor organizaţii media "noi să ia parte la această minunată responsabilitate".

"Media tradiţionale prezente aici de ani de zile vor participa pe mai departe la pool, dar vor fi binevenite şi voci noi", a continuat ea, pentru a conchide că, asumându-şi decizia "ce organizaţii media participă zilnic la pool-ul de presă restrâns, Casa Albă va reda puterea poporului american".

WHCA a apreciat în schimb într-un comunicat că această modificare "atacă independenţa presei libere" din SUA, "sugerând că guvernul îi va alege pe jurnaliştii care au acces la preşedinte". "Într-o ţară liberă, liderii nu trebuie să-şi poată alege propriul corp de presă", a atenţionat asociaţia.

Cotidianul The New York Times a calificat la rândul său decizia Casei Albe drept "un efort de a submina accesul publicului la informaţii independente, demne de încredere despre cea mai puternică persoană din America".

Decizia vine pe fondul disputei dintre administraţia Trump şi agenţia Associated Press, căreia i s-a blocat accesul la Casa Albă după ce a refuzat să se supună ordinului lui Donald Trump de a folosi numele "Golful Americii" în loc de "Golful Mexicului".

Trump însuşi a calificat AP drept o organizaţie de "lunatici radicali de stânga", care vor fi "ţinuţi pe dinafară până când vor accepta că este Golful Americii".

În timpul primului său mandat, Donald Trump a numit presa "duşmanul poporului". După revenirea sa la putere, el şi-a intensificat din nou atacurile asupra principalelor mass-media americane.

Articol recomandat de sport.ro
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
Citește și...
„Regina ketaminei” a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru moartea lui Matthew Perry, starul din serialul Friends

O femeie din Los Angeles, supranumită „Regina ketaminei”, a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru vânzarea de droguri care au dus la moartea actorului Matthew Perry.

Iranul a închis din nou Strâmtoarea Ormuz, din cauza atacurilor Israelului în Liban

Iranul a închis din nou Strâmtoarea Ormuz, miercuri, răspunzând astfel atacurilor Israelului împotriva grupării islamiste Hezbollah în Liban, punând sub semnul întrebării un armistițiu precar cu SUA, după peste o lună de război în Orientul Mijlociu.

FT: Iranul vrea să introducă taxe de trecere prin Strâmtoarea Ormuz, care să fie plătite numai în criptomonede

Iranul intenționează să solicite companiilor maritime plata unor taxe de tranzit în criptomonede pentru ca petrolierele lor să poată traversa Strâmtoarea Ormuz.

Recomandări
Trump va discuta cu Mark Rutte despre o posibilă retragere a SUA din NATO: „A întors spatele americanilor”

Casa Albă a anunțat miercuri că președintele american Donald Trump va aborda, în cadrul întâlnirii programate în Biroul Oval cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, tema unei posibile retrageri a Statelor Unite din Alianța Nord-Atlantică, potrivit EFE.

Trupul lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Națională. Răzvan Lucescu a stat în permanență lângă sicriul tatălui

Mircea Lucescu s-a întors marți pentru ultima dată acasă, pe stadion, în mijlocul celor care l-au iubit și admirat. Trupul neînsuflețit a fost depus la Arena Națională, unde a avut loc și prima slujbă de priveghi. 

Nicușor Dan a semnat decretele: noi șefi la Parchetul General, DNA și DIICOT. A refuzat o singură numire

Președintele Nicușor Dan a anunțat că a semnat decretele pentru numirea noilor procurori-șefi ai marilor parchete, oficializând astfel schimbări importante în conducerea Ministerului Public.