Cum ar fi anulată riposta Iranului împotriva Israelului. "Este ceea ce cred" spune Joe Biden
Dacă Israelul renunță la atacurile armate, reacția Iranului nu ar mai avea loc, relatează AFP, preluat de Agerpres.
"Este ceea ce cred", a afirmat preşedintele american, întrebat despre acest scenariu în cursul unei deplasări la New Orleans, dând asigurări că "nu renunţă" la acest obiectiv privind o încetare a focului în Gaza, deşi negocierile devin "dificile".
Numai un acord de încetare a focului în Fâşia Gaza, ca rezultat al discuţiilor mult sperate din această săptămână, ar împiedica Iranul să riposteze direct împotriva Israelului pentru asasinarea liderului Hamas, Ismail Haniyeh, pe teritoriul său, au declarat marţi pentru Reuters trei înalţi oficiali iranieni, sub rezerva anonimatului.
Iranul a ameninţat cu un răspuns sever pentru uciderea lui Haniyeh, în timp ce acesta se afla într-o vizită la Teheran la sfârşitul lunii trecute, acţiune pe care a pus-o pe seama Israelului. Israelul nu a confirmat şi nici nu a negat implicarea sa. Marina americană a desfăşurat nave de război şi un submarin în Orientul Mijlociu pentru a consolida capacitatea de apărare israeliană.
Pe fondul riscului crescut al unui război mai amplu în Orientul Mijlociu după uciderea lui Haniyeh şi a comandantului Hezbollah, Fuad Shukr, Iranul a fost implicat în ultimele zile într-un dialog intens cu ţările occidentale şi cu SUA cu privire la modalităţile de calibrare a represaliilor, au declarat surse, care s-au exprimat sub rezerva anonimatului dat fiind caracterul sensibil al problemei.