Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 12 aprilie. Bilanțul deceselor din Marea Britanie a depășit 10.000
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pandemia de coronavirus a ucis peste 75.000 de persoane în toată Europa. 80% dintre toate aceste victime au fost raporate de patru ţări: Italia, Spania, Franţa şi Marea Britanie.
„Persoanele în vârstă ar putea fi nevoite să stea la izolare tot restul anului, din cauza coronavirusului”, a spus preşedinta Comisiei Europene.
Ziua i-a adus, totuși, o veste bună lui Boris Johnson. Şeful executivului britanic a fost externat din spital.
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 12 aprilieUPDATE 19:30 - Prim-ministrul japonez consideră că un medicament antigripal ar putea fi soluția pentru coronavirus
Premierul nipon Shinzo Abe e de părere că medicamentul anti-gripal Avigan ar fi soluţia.
Pentru a 4-a zi consecutiv, Japonia are o creștere a numărului de îmbolnăviri. Sunt peste 700 de bolnavi în plus față de sâmbătă, ceea ce ridică bilanțul la aproape 7.500 de persoane testate pozitiv cu COVID-19 și peste 100 de decese.
UPDATE 19:20 - China nu a raportat niciun deces în ultimele 24 de ore
Şi China a raportat aproape 100 de cazuri noi de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore, dar niciun deces.
UPDATE 19:10 - Trei sferturi din populația Turciei este în carantină
A intrat în carantină şi Turcia. Trei sferturi din populaţie a fost în acest weekend blocată în casă după ce guvernul a anunţat pe neaşteptate o închidere totată a 31 de oraşe, printre care şi Istanbulul.
Arwa Damon, corespondent CNN: „Acesta este Bosforul, una dintre cele mai aglomerate strâmtori ale lumii. În orice zi normală ar fi un trafic maritim continuu pe aici, dar acum este o linişte stranie, la fel ca în restul oraşului. Auzi aspecte ale naturii pe care nu le puteai sesiza până acum din cauza agitaţiei...”.
UPDATE 19:05 - Bilanțul zilnic a crescut în Spania, după trei zile de scădere
În Spania, a crescut duminică numărul deceselor, după ce în ultimele trei zile bilanţul a fost în scădere.
În Sevilla, străzile sunt pustii, în contrast cu alţi ani, când mii de oameni se adunau aici pentru a urmări procesiunile de Paşte. Anul acesta, localnicii s-au resemnat şi au sărbătorit Învierea de la balcoane: au ascultat muzică, au aplaudat şi s-au rugat ca pandemia să treacă mai repede.
Localnic: „Este o săptămână a patimilor pe care nu o vom uita niciodată, o perioadă pe care nu o vom uita niciodată. Sperăm, cu ajutorul tuturor, să se termine totul cât mai repede. Din păcate, însă, nu o vom uita niciodată.”
În ciuda numărului mare de victime, de luni, celor care lucrează în fabrici și în construcții li se va permite să se întoarcă la muncă. Starea de alarmă rămâne însă în vigoare în toată țara cel puțin până pe 26 aprilie.
Salvador Illa, ministrul spaniol al Sănătății: „Sperăm, cu prudență și precauție, să vedem rezultate mai bune săptămâna viitoare, dar carantina națională va continua. Spania nu este încă în faza descendentă. Suntem în continuare în carantină.”
UPDATE 19:00 - Atmosferă greu de îndurat în azilurile de bătrâni din Marea Britanie
În schimb, în unele aziluri de bătrâni din Marea Britanie, atmosfera e greu de îndurat. Într-un azil, de exemplu, zeci de persoane sunt infectate cu noul virus. Trei dintre vârstnici au murit în această săptămână. Ingrijitoarele de acolo au acceptat o realitate dură. Orice ar face, pentru unii nu mai este cale de scăpare.
Asistentă: „Facem tot posibilul, încercăm să aplicăm toate recomandările, dar nu-i de ajuns. Ţi se rupe inima.”
UPDATE 18:00 - Numărul deceselor provocate de coronavirus în Marea Britanie a depășit 10.000
10.612 persoane au murit în Marea Britanie în urma infectării cu coronavirus, conform BBC.
Duminică au fost anunțate 737 noi decese.
Un oficial guvernamental a anunțat că este posibil ca Marea Britanie să devină cea mai afectată țară din Uniunea Europeană în urma pandemiei de coronavirus.
Între timp, prim-ministrul britanic Boris Johnson a fost externat din spital și le-a mulțumit cadrelor medicale pentru că i-au salvat viața.
Bilanţul deceselor provocate în Iran de infectarea cu noul coronavirus a ajuns duminică la 4.474, dintre care 117 consemnate în ultimele 24 de ore, a informat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Kianush Jahanpur, într-o conferinţă de presă, transmite AFP.
Jahanpour a anunţat totodată o scădere a numărului de cazuri zilnice de contaminare, acesta fiind de 1.657 în cursul ultimelor 24 de ore.
Iranul este de departe cea mai afectată ţară din Orientul Mijlociu de pandemia de coronavirus. De la anunţarea primelor cazuri, în februarie, Republica Islamică a confirmat un total de 71.686 cazuri.
Jahanpour a precizat că Iranul a efectuat până în prezent peste 263.000 de teste de depistare pentru COVID-19.
Potrivit cifrelor oficiale, 43.894 pacienţi spitalizaţi s-au vindecat, iar 3.930 se află în stare critică.
UPDATE 13.30 Rusia depăşeşte pragul de 2.000 de cazuri de COVID-19 în 24 de orePentru prima oară, Rusia a înregistrat în ultimele 24 de ore peste 2.000 de cazuri de COVID-19, numărul total al persoanelor infectate ridicându-se în prezent la 15.770, au informat duminică autorităţi locale, citate de EFE.
"În ultima zi, în Rusia au fost diagnosticate 2.186 cazuri de COVID-19 în 52 de regiuni", potrivit informării zilnice a cabinetului de criză creat pentru a gestiona epidemia de coronavirus.
Cel mai mare număr de contagieri - 1.306 - s-a înregistrat la Moscova, principalul focar de infecţie din această ţară, care acumulează o treime din cele 15.770 de cazuri şi peste jumătate din numărul deceselor.
În ultimele 24 de ore, din cauza coronavirusului în Rusia au murit 24 de persoane, iar numărul total al deceselor de COVID-19 se ridică la 130. Şi numărul persoanelor vindecate a crescut cu 250 în 24 de ore, ajungând la un total de 1.291.
Jumătate dintre noile cazuri de coronavirus din Moscova s-au înregistrat la segmentul de vârstă 18-45 de ani, au avertizat autorităţile, care au declarat că printre cei infectaţi în ultimele 24 de ore se află mai mulţi copii.
UPDATE 13.00 Numărul deceselor din Spania a crescut din nou, cu 619 în 24 de oreSpania a înregistrat duminică 619 decese de coronavirus în ultimele 24 de ore, a anunţat Ministerul Sănătăţii spaniol, informează AFP şi Reuters.
Această cifră reprezintă o creştere după trei zile consecutive de scădere şi după ce sâmbătă se înregistraseră 510 decese de pe o zi pe alta, cifra cea mai scăzută în aproape trei săptămâni.
Numărul total al deceselor din cauza coronavirusului în Spania a ajuns duminică la 16.972, de la 16.353 în ziua precedentă, iar numărul cazurilor confirmate în 24 de ore a crescut şi el, la 166.019, de la 161.852. Aceasta înseamnă că duminică au fost anunţate circa 4.100 de cazuri confirmate în 24 de ore, ceea ce reprezintă o scădere faţă de sâmbătă, când s-au înregistrat peste 4.800 de cazuri.
Ritmul de creştere a noilor cazuri de contaminare este de 2,5%, cel mai scăzut procent de la izbucnirea epidemiei în Spania, notează EFE.
În plus, autorităţile spaniole au raportat 62.391 de persoane vindecate.
UPDATE 12.30 Belgia: 268 de decese în ultimele 24 de ore. Bilanţul a ajuns la 3.600 de morţiAutorităţile sanitare belgiene au anunţat decesul a 268 de persoane în ultimele 24 de ore din cauza coronavirusului, bilanţul total ajungând la 3.600 de persoane de la debutul pandemiei.
54% au decedat la spitale, iar 41% în azile de bătrâni.
Sâmbătă, 392 de persoane au fost spitalizate, numărul total ajungând la 5.353. De asemenea, 477 de persoane au fost externate sâmbătă, numărul total de vindecaţi fiind de 6.463.
În total, 1.223 de pacienţi sunt la terapie intensivă.
Numărul total al persoanelor infectate este de 29.647.
UPDATE 12.20 Şefa Comisiei Europene ameninţă Ungaria cu sancţiuni dacă adoptă restricţii excesiveŞefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ameninţat duminică Ungaria cu procedura de infringement în cazul în care restricţiile adoptate de guvernul de la Budapesta pentru combaterea coronavirusului sunt excesive şi a amintit că orice măsură trebuie să fie temporară, relatează EFE.
Măsurile care se adoptă trebuie să fie "proporţionale, limitate în timp şi controlate democratic", a insistat Von der Leyen, într-un interviu pentru ediţia duminicală a cotidianului german Bild.
"Sunt dispusă să acţionez, în cazul în care aceste restricţii depăşesc limitele permise", a spus preşedinta Comisiei Europene, care s-a referit la măsurile impuse la finalul lui martie de premierul ungar Viktor Orban, care îi oferă atribuţii extraordinare pentru o perioadă nelimitată cu scopul de a combate pandemia. Practic, puterile extraordinare aprobate de Parlamentul ungar, controlat de partidul lui Orban, îi permit acestuia să guverneze prin decrete pe termen nelimitat.
Comisia Europeană observă modul de aplicare a măsurilor "în toate statele" membre, însă urmăreşte cu deosebită atenţie cazul Ungariei "din cauza experienţelor critice" avute deja în trecut, a apreciat Von der Leyen.
UPDATE 8.30 Germania raportează 2.821 de noi infectări şi 129 de decese în ultimele 24 de oreNumărul cazurilor confirmate de infectare cu noul coronavirus în Germania a crescut cu 2.821 în ultimele 24 de ore, ajungând duminică la 120.479, conform datelor comunicate de Institutul Robert Koch (RKI), transmite Reuters.
Aceasta reprezintă o scădere faţă de cele 4.133 de cazuri confirmate, raportate sâmbătă, şi marchează a doua reducere după patru zile de creştere a numărului de cazuri.
UPDATE 7.15 China raportează 99 de noi cazuri, dublu faţă de ziua anterioarăChina continentală a raportat sâmbătă 99 de noi îmbolnăvire, 97 privind cetăţeni reveniţi din străinătate şi doar două fiind persoane infectate local, informează duminică Reuters.
Comparativ, cu o zi înainte se înregistraseră 46 de noi cazuri, conform informaţiilor furnizate duminică de Comisia naţională pentru sănătate.
Shanghai, centrul comercial al Chinei, contribuie cu mai mult de jumătate din cazurile importate. Metropola a raportat 52 de noi cazuri pe 11 aprilie, fiind vorba de cetăţeni chinezi care au venit din străinătate.
Dintre noile cazuri înregistrate în Shanghai, 51 au fost pasageri ai unei curse sosite din Rusia pe 10 aprilie. Al 52-lea caz este cel al unei chinezoaice revenite dintr-o călătorie în Canada.
Provincia Heilongjiang din nord-est ţării a raportat 21 de noi cazuri importate pe 11 aprilie, toate implicând cetăţeni chinezi reveniţi din Rusia.
Conform sursei citate, 63 de cazuri asimptomatice de îmbolnăvire cu COVID-19 au fost raportate pe 11 aprilie, în creştere faţă de cele 34 de cazuri înregistrare în ziua anterioară.
ora 7.00 Situația în EuropaMarea Britanie se apropie de 9.900 de decese din cauza noului virus. În 24 de ore au fost peste 900 de victime, după ce vineri a fost înregistrat un record sumbru - 980.
Adică un număr mult mai mare decât cel raportat de Italia şi Spania în cele mai negre zile ale pandemiei. Dar, în ciuda măsurilor de izolare în vigoare, parcurile Londrei au fost pline şi sâmbătă de oameni.
În tot acest timp, italienii sunt în continuare în alertă şi sunt decişi să câştige până la urmă lupta cu coronavirusul.
Pe de altă parte, vecinii bulgarii sunt nevoiți că de duminică să aibă acoperite nasul şi gura cu o mască sanitară atunci când ies din casă.
Situația din Italia rămâne dramatică, pentru că numărul deceselor din cauza coronavirusului a înregistrat o nouă creștere. Potrivit bilanțului anunțat sâmbătă, alte 619 persoane au murit în Peninsulă și vorbim despre un total de peste 19.400. În plus, sunt mai bine de 152.000 de îmbolnăviri.
"Stați acasă de Paște!" - este consemnul acestor zile în toată lumea, mai ales că vremea frumoasă este o tentație greu de stăvilit - lucru dovedit de imaginile surprinse sâmbătă în Marea Britanie. Noile date prezentate de guvernul de la Londra sunt alarmante.
Priti Patel, Ministerul de Interne: „78.991 de persoane sunt testate pozitiv. 21.101 de pacienți sunt în momentul de față în spitale, în Marea Britanie, și au fost deja testați pozitiv. Din păcste, 9.875 de persoane au decedat, o creștere de 917 față de ieri."
În aceste condiții, autoritățile de la Londra sunt decise să ia măsuri. Cei care ignoră recomandările oficialilor și continuă să iasă la plimbare sau să meargă în vizite riscă amenzi usturătoare.
Matt Hancock, secretar de stat în Ministerul Sănătății: „Nu există dubii că virusul se răspândește la nivel comunitar și trebuie să ne asigurăm că oprim această răspândire."
După mai multe zile de agravare a bilanțului, Franța constată "o timidă acalmie în lupta împotriva pandemiei", după cum a spus directorul general al Serviciului de Sănătate Publică.
Autoritățile au luat măsuri sporite pentru a opri un previzibil du-te-vino în acest weekend pascal. Pentru că și în Franța oamenii sunt tentați să ignore regulile stricte pentru restrângerea deplasărilor, sunt controale rutiere peste tot în țară și 160.000 de polițiști și jandarmi mobilizați.
Felicia a aflat că este infectată cu noul virus cu câteva zile înainte să nască. Până acum nu a apucat să-și țină fetița în brațe, nici măcar să o vădă. O companie de telecomunicații din Spania a donat 200 de tablete pentru mamele internate în spital, care pot, astfel, să-și vadă bebelușii, chiar și de la distanță.
În Spania, bilanțul negru a început să scadă. 510 noi decese au fost raportate în 24 de ore, cu 100 mai puține decât au fost înregistrate în ziua precedentă. Și mult mai puține în comparație cu 2 aprilie - ziua cea mai critică de la izbucnirea pandemiei, când au murit 950 de oameni.
Salvador Illa, ministrul Sănătății din Spania: „Sperăm, cu prudență și grijă, să vedem rezultate mai bune săptămâna viitoare, dar carantina națională va continua și este foarte posibil, așa cum a declarat premierul (Sanchez) în Congres, ca această să rămână în vigoare după 26 aprilie, când actualul decret al stării de urgență expiră. Prin urmare, Spania nu este încă în faza descendentă, suntem în continuare în carantină."
Totuși, guvernul de la Madrid intenționează să ridice unele restricții, inclusiv să permită revenirea la lucru pentru muncitorii din fabrici și din construcții.
„Să nu ne grăbim” - a avertizat șeful Organizației Mondiale a Sănătății.
Tedros Ghebreyesus, OMS: „Știu că unele țări preconizează, deja, tranziția de la restricțiile pe care le numim "stați acasă". OMS vrea la fel de mult ca oricine să vadă ridicate aceste restricții de izolare. În același timp, însă, ridicarea restricțiiilor prea devreme poate duce la o reizbucnire mortală a pandemiei."
Virusul se răspândește rapid și în Rusia.
Sergei Sobyanin, primar al Moscovei: „Aveam cam 500 de noi pacienți internați zilnic în spitale, dar în ultimele 24 de ore au fost 1.300. Trebuie să ne înarmăm cu răbdare și curaj, să dăm dovadă de responsabilitate, pentru a urma regulile și restricțiile care au fost stabilite."
În emisfera sudică, Brazilia a devenit prima țară care depășește pragul de 1.000 de decese provocate de COVID-19, iar vârful pandemiei nu este așteptat în următoarele săptămâni. Multe state federale au impus măsuri de carantină, însă președintele dezaprobă neobosit restricțiile, pentru că afectează grav economia țării. Specialiștii se tem de explozii ale cazurilor de infectare mai ales în favele, cartierele mizere de la marginea marilor orașe.
ora 7.00 Situația în Statele UniteStatele Unite au din noaptea de sâmbătă spre duminică cel mai mare număr de decese provocate de COVID-19, depăşind Italia.
Peste 20.000 de americani au murit până acum din cauza coronavirusului şi peste o jumătate de milion de oameni au fost testaţi pozitiv.
Totuși, experţii de la Casa Albă spun că valul pandemiei începe să dea semne de retragere, dar avertizează totodată că vârful nu a fost atins.
Un medic american a avut puterea să povestească prin ce coșmar a trecut după ce soția lui s-a îmbolnăvit.
Mark Windt, medic: „A fost la un pas de a muri, așa că acum ne trece un fior. Sunt pur și simplu înfiorat că ea este în continuare aici."
Cei doi au participat la o conferință medicală în Portugalia la începutul lunii martie și au reușit să ajungă acasă, în Statele Unite, înainte de a fi impuse restricțiile de călătorie.
Mark Windt, medic: „Apoi am făcut febră, eu am avut 38,6 grade, iar câteva zile mai târziu Roxanne a început să se simtă rău, iar febra ei a ajuns aproape de 40 de grade și mi-am dat seama că este grav, pentru că nu putea respira."
Femeia în vârstă de 65 de ani a fost supusă unui tratament special cu un anticorp. La rândul său, doctorul a fost izolat, dar starea lui de sănătate nu a fost la fel de gravă. Acum, amândoi se simt mai bine și se refac după experiența teribilă.
Acesta este un caz fericit care le oferă speranță sutelor de mii de americani bolnavi. În New York, cel mai afectat stat federal, bilanțul dă fiori.
Andrew Cuomo, guvernator: „Veștile teribile sunt că s-au pierdut 783 de vieți ieri. Nu este un record și se poate vedea că cifrele se stabilizează oarecum, dar se stabilizează la un punct groaznic. 783 de oameni, 777, 799. Acestea sunt doar cifre incredibile care descriu pierderile și durerile incredibile."
Tocmai de aceea, revenirea la activitățile normale se amână.
Bill De Blasio, primarul New Yorkului: „E sigur? Este înțelept? Va da rezultate? Va fi spre binele copiilor noștri? Este corect pentru comunitate să redeschidem școlile acum sau înainte de sfârșitul lunii iunie? După o temeinică analiză, anunț astăzi că în orașul New York, școlile publice vor rămâne închise până la sfârșitul anului școlar."
Sunt în continuare multe noi cazuri de infectare depistate în Statele Unite. Totuși, autoritățile văd partea bună a situației.
Deborah Birx, medic: „Putem vedea pentru prima dată în Statele Unite o tendință de reducere a ratei infectărilor, așa cum s-a întâmplat acum o săptămână în Italia. Și asistăm cu inima parcă mai ușoară la această schimbare, nu doar în locuri izolate."
Anthony Fauci, medic: „Virusul este cel care decide când va fi oportună repornirea economiei. Ceea ce vedem acum sunt semne favorabile, dar, ce n-am vrea să facem acum este să ieșim prea devreme din izolare, ca să revenim la situația inițială. Nu este momentul să dăm acum înapoi. Mai degrabă e cazul să apăsăm și mai tare pe pedala de accelerație a izolării. Mergem în direcția bună, dar trebuie s-o păstrăm!"
Până una alta, în statul New Mexico, tehnologia intervine în sprijinul autorităților, care folosesc telefoanele inteligente pentru a-i depista pe cei care sunt infectați cu coronavirus și nu respectă izolarea, iar guvernul federal a aprobat o lege care le permite vânzătorilor de arme să facă tranzacții după modelul restaurantelor drive-in. În primele zile ale instaurării carantinei, în Statele Unite s-au vândut trei milioane de arme de foc.
Sursa: Stirile ProTV/Agerpres
Dată publicare: 12-04-2020 19:26