Coreea de Nord - Kim Jong Un s-a plimbat cu maşina primită de la Putin şi a îndemnat la o pregătire „realistă” pentru război
Phenianul şi Moscova au strâns legăturille de când Kim s-a întâlnit cu Putin în Rusia, în septembrie, şi au promis că vor aprofunda relaţiile militare. Ei resping acuzaţiile occidentale conform cărora Coreea de Nord furnizează Rusiei obuze de artilerie şi rachete folosite la invadarea Ucrainei.
Plimbarea lui Kim vineri, cu limuzina rusă Aurus, este „dovada clară a prieteniei RPDC-Rusia, care se dezvoltă într-un mod cuprinzător pe la un nou nivel superior”, a declarat sora liderului Kim Yo Jong, potrivit presei de stat, folosind denumirea oficială a Coreei de Nord, Republica Populară Democrată Coreea.
Kim Jong Un a supravegheat vineri exerciţiile militare aeriene şi a îndemnat la o pregătire „realistă” pentru război, după ce exerciţiile anuale comune care implică Coreea de Sud şi Statele Unite s-au încheiat în această săptămână.
„Numai antrenamentul realist legat în mod direct de război poate pregăti soldaţii ca luptători adevăraţi”, a declarat Kim, potrivit presei de stat.
Sursa: News.ro
Etichete: coreea de nord , vladimir putin , kim jong-un
Dată publicare: 16-03-2024 07:09