Cineastul iranian Dariush Mihrjui şi soţia sa, ucişi de fostul grădinar din cauza unei dispute financiare

62396385
Getty

Regizorul de film iranian Dariush Mehrjui a fost înjunghiat mortal la 15 octombrie, împreună cu soţia sa, de fostul său grădinar din cauza unei dispute financiare.

 

Principalul suspect lucra ca grădinar în vila domnului Mehrjui şi îi purta ranchiună din cauza unor probleme financiare”, a explicat şeful justiţiei pentru provincia Alborz, în apropiere de Teheran, Hossein Fazeli-Harikandi, a anunţat luni justiţia iraniană, scrie AFP, conform News.ro.

Potrivit acestuia, regizorul îi datora fostului său angajat 300 de milioane de riali (aproximativ 600 de euro).

Emoţiile au fost puternice în Iran după aflarea veştii morţii lui Dariush Mehrjui, un pionier al cinematografiei iraniene, care a fost înjunghiat mortal la vârsta de 83 de ani, la 15 octombrie, împreună cu soţia sa Vahideh Mohammadifar, o scenaristă în vârstă de 54 de ani, în locuinţa lor din Karaj, la vest de capitala iraniană.

În total, patru persoane au fost implicate în această crimă. Aceştia au intrat în vilă, iar fostul grădinar l-a lovit şi apoi l-a înjunghiat în gât pe Dariush Mehrjui, în timp ce acesta se uita la televizor. Soţia sa a fost ucisă în dormitorul ei, potrivit instanţei.

Numeroşi cineaşti iranieni, printre care Jafar Panahi şi Mohammad Rasoulof, au participat la funeraliile lui Mehrjui, autorul filmului „The Cow” din 1969, şi ale soţiei sale, la 18 octombrie, la Teheran.

În aceeaşi zi, ministrul de Interne Ahmad Vahidi a exclus orice „legătură între această crimă şi asasinatele în serie” de intelectuali disidenţi comise de poliţia secretă a ţării în 1998.

Articol recomandat de sport.ro
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
"Prea mic!" Reacția turcilor după ce au văzut ceremonia funerară a lui Mircea Lucescu
Citește și...
„Regina ketaminei” a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru moartea lui Matthew Perry, starul din serialul Friends

O femeie din Los Angeles, supranumită „Regina ketaminei”, a fost condamnată la 15 ani de închisoare pentru vânzarea de droguri care au dus la moartea actorului Matthew Perry.

Iranul a închis din nou Strâmtoarea Ormuz, din cauza atacurilor Israelului în Liban

Iranul a închis din nou Strâmtoarea Ormuz, miercuri, răspunzând astfel atacurilor Israelului împotriva grupării islamiste Hezbollah în Liban, punând sub semnul întrebării un armistițiu precar cu SUA, după peste o lună de război în Orientul Mijlociu.

FT: Iranul vrea să introducă taxe de trecere prin Strâmtoarea Ormuz, care să fie plătite numai în criptomonede

Iranul intenționează să solicite companiilor maritime plata unor taxe de tranzit în criptomonede pentru ca petrolierele lor să poată traversa Strâmtoarea Ormuz.

Recomandări
Trump va discuta cu Mark Rutte despre o posibilă retragere a SUA din NATO: „A întors spatele americanilor”

Casa Albă a anunțat miercuri că președintele american Donald Trump va aborda, în cadrul întâlnirii programate în Biroul Oval cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, tema unei posibile retrageri a Statelor Unite din Alianța Nord-Atlantică, potrivit EFE.

Trupul lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Națională. Răzvan Lucescu a stat în permanență lângă sicriul tatălui

Mircea Lucescu s-a întors marți pentru ultima dată acasă, pe stadion, în mijlocul celor care l-au iubit și admirat. Trupul neînsuflețit a fost depus la Arena Națională, unde a avut loc și prima slujbă de priveghi. 

Nicușor Dan a semnat decretele: noi șefi la Parchetul General, DNA și DIICOT. A refuzat o singură numire

Președintele Nicușor Dan a anunțat că a semnat decretele pentru numirea noilor procurori-șefi ai marilor parchete, oficializând astfel schimbări importante în conducerea Ministerului Public.