China insistă: SARS-CoV-2 nu a „scăpat” din laboratoarele sale. CIA invocă ”bunul simț”

laborator china
IMAGO

China a anunţat luni că ipoteza unei scurgeri a virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă", după acuzaţiile în acest sens formulate de CIA, transmite AFP.  

"Concluzia ştiinţifică, autorizată, la care a ajuns grupul mixt de experţi din China şi de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pe baza vizitelor pe teren la laboratoarele relevante din Wuhan, este că ar fi extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator", a declarat Mao Ning, purtătoare de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.

Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) din Statele Unite a evaluat că pandemia COVID-19 este "mai probabil" să fi provenit dintr-un laborator decât din natură, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al acestei agenţii americane.

Reprezentanţii agenţiei au declarat timp de mai mulţi ani că nu pot concluziona dacă boala COVID-19 a fost rezultatul unui incident petrecut într-un laborator sau a apărut în natură. Însă, în ultimele săptămâni ale administraţiei Biden, precedentul director al CIA, William Burns, le-a cerut analiştilor şi oamenilor de ştiinţă din cadrul CIA să ajungă la o concluzie clară, subliniind importanţa istorică a pandemiei, potrivit unui înalt oficial american.

CIA: Știința noastră și bunul simț dictează că originea Covid-19 a fost o scăpare a unui virus din laboratorul Wuhan

Guvernul Chinei afirmă că sprijină şi a participat la cercetări pentru a determina originea COVID-19 şi a acuzat Washingtonul de politizarea problemei, în special din cauza eforturilor depuse de agenţiile americane de informaţii de a investiga această chestiune.

Citește și
pandemie
Țara de unde a pornit catastrofa Covid avertizează că o nouă pandemie pândește omenirea. Virusul a ucis 1 milion de oameni

Într-un interviu acordat pentru site-ul Breitbart News după confirmarea sa de către Senatul Statelor Unite în cursul zilei de vineri, noul director al CIA, John Ratcliffe, a declarat că una dintre priorităţile sale este ca agenţia pe care o conduce să facă o evaluare publică a originii pandemiei de COVID-19.

"Acesta este un lucru de făcut în prima zi de mandat pentru mine", a declarat el. "După cum ştiţi, am afirmat în mod oficial că informaţiile noastre, ştiinţa noastră şi bunul simţ al nostru dictează faptul că originea COVID-19 a fost o scăpare accidentală a unui virus de la Institutul de Virusologie din Wuhan", a adăugat noul director al CIA.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Viktor „Superman” Orban. Își ridică ode într-un clip realizat la 5 ani după Covid: „Plângem împreună, râdem împreună” | VIDEO
Viktor „Superman” Orban. Își ridică ode într-un clip realizat la 5 ani după Covid: „Plângem împreună, râdem împreună” | VIDEO

Viktor Orban este prezentat drept „Superman” într-un clip de 37 de minute în care este lăudat pentru cum a gestionat criza Covid, la 5 ani de la izbucnirea pandemiei. „Plângem împreună, vom râde împreună”, spune premierul maghiar.  

Țara de unde a pornit catastrofa Covid avertizează că o nouă pandemie pândește omenirea. Virusul a ucis 1 milion de oameni
Țara de unde a pornit catastrofa Covid avertizează că o nouă pandemie pândește omenirea. Virusul a ucis 1 milion de oameni

China, țara de origine a pandemiei Covid, avertizează acum că o nouă epidemie s-ar putea răspândi la nivel global. Este vorba despre un subtip al gripei aviare, una dintre mutațiile acestuia provocând în anii 50 o epidemie care a ucis 1 milion de oameni.

 

Ce i-a trimis Donald Trump lui Vladimir Putin în mare secret, în timpul pandemiei de Covid. ”Nu vreau să spui nimănui”
Ce i-a trimis Donald Trump lui Vladimir Putin în mare secret, în timpul pandemiei de Covid. ”Nu vreau să spui nimănui”

Donald Trump i-a trimis în secret teste Covid lui Vladimir Putin în 2020, când pandemia făcea ravagii, iar președintele rus le-a acceptat pentru că era îngrozit de acest virus.

 

Mark Zuckerberg „regretă” cenzura de pe Facebook din timpul pandemiei de COVID și a denunțat „presiunile” de la Casa Albă
Mark Zuckerberg „regretă” cenzura de pe Facebook din timpul pandemiei de COVID și a denunțat „presiunile” de la Casa Albă

Mark Zuckerberg regretă că a cedat în faţa a ceea ce a spus că a fost o presiune din partea administraţiei Biden pentru a „cenzura” conţinutul de pe Facebook şi Instagram în timpul pandemiei de COVID.

Ministrul Sănătăţii: Numărul de cazuri de COVID a avut o creştere spectaculoasă. Este o tulpină nouă
Ministrul Sănătăţii: Numărul de cazuri de COVID a avut o creştere spectaculoasă. Este o tulpină nouă

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, declară că se constată ”o creştere spectaculoasă” a cazurilor de infecţie COVID, statisticile arătând o creştere de la 2.000 la 3.400 de cazuri, la ultima raportare.

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.