Viktor „Superman” Orban. Își ridică ode într-un clip realizat la 5 ani după Covid: „Plângem împreună, râdem împreună” | VIDEO

62514977
IMAGO

Viktor Orban este prezentat drept „Superman” într-un clip de 37 de minute în care este lăudat pentru cum a gestionat criza Covid, la 5 ani de la izbucnirea pandemiei. „Plângem împreună, vom râde împreună”, spune premierul maghiar.  

Viktor Orban a lansat pe contul său de YouTube un lung clip video intitulat ”Cum am învins epidemia de Covid”, în care se prezintă în note elogioase, care culminează cu momentul unde i se spune că este „Superman”.

Video-ul de 37 de minute a fost publicat pentru a marca momentul trecerii a 5 ani de la izbucnirea pandemiei și are o puternică tentă propagandistică, vizibilă și în relatarea agenției de presă Hirado, apropiată Guvernului Viktor Orban.

”Ne putem uni forţele mult mai bine atunci când avem probleme decât atunci când sunt vremuri de pace, suntem capabili de mai multe decât am crede, şi de mult mai multe decât ar crede alţii despre noi, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, într-un clip video încărcat duminică seară pe canalul său de Youtube şi care a fost realizat la cinci ani de la izbucnirea pandemiei de COVID-19.

În filmul intitulat „Cum am învins epidemia de Covid”, prim-ministrul maghiar a amintit de modul în care a decurs apărarea şi de munca grea a guvernului, a sistemului medical, a epidemiologilor, a forţelor de ordine şi a întregii administraţii de stat.

Şeful de guvern şi-a amintit cum la începutul epidemiei a concluzionat că „este nevoie de protecţie totală, în joc sunt vieţi umane, trebuie să ne pregătim pentru ce poate fi mai rău”, scrie sursa citată.

Întregul material de presă ridică ode lui Viktor Orban, căruia îi sunt atribuite citate spectaculoase, memorabile.

„Acesta nu este un club al laşilor, ci un club al luptătorilor. Indiferent că avem de-a face cu un dezastru ecologic, cu o inundaţie, trebuie să fii acolo, trebuie să fii prezent în sânul apărării, să fii alături de cei aflaţi în necaz. Asta înseamnă însăşi loialitatea”, a spus şeful guvernului de la Budapesta.

Ungaria a luat ventilatoare mecanice din locuri din China de care a știut numai ea

”În clipul video de 37 de minute, bazat printre altele pe imagini de arhivă de la entităţile mass-mediei publice maghiare şi cele de la Universitatea Semmelweis, sunt prezentate cele mai importante momente ale apărării care a avut loc de la izbucnirea epidemiei de coronavirus şi până când numărul de persoane vaccinate a ajuns la cinci milioane. Sunt intervievaţi membri ai guvernului, epidemiologi şi membri ai comitetului operativ care a coordonat apărarea din Ungaria.

Viktor Orbán a reamintit că apărarea a fost construită în jurul Ministerului de Interne. O anumită cantitate de paturi de spital a trebuit să fie eliberată pentru cazul în care numărul de bolnavi creşte semnificativ. Nu se poate întâmpla ca în ţară să moară chiar şi o singură persoană din cauza faptului că nu există suficiente ventilatoare mecanice, de aceea, am dispus să aibă loc achiziţii, a spus premierul.

În multe locuri aproape că au existat lupte efective pentru a se decide în care dintre aeronave va fi încărcat câte un transport, astfel că a fost nevoie de trimiterea pe teren a unor oameni care să fie cu ochii pe situaţie. Ministrul de externe Péter Szijjártó a avut o echipă fără cusur şi a făcut rost de tot ce a fost nevoie, a adăugat prim-ministrul”, continuă prezentarea agenției maghiare.

Pe lângă osanalele ridicate lui Viktor Orban se strecoară însă și informații foarte interesante, precum cea legată de locuri din China unde se produceau ventilatoare mecanice, vitale în pandemie, de care a știut doar Ungaria.

”În acest sens, Péter Szijjártó a remarcat că a trebuit să se afle unde în China există capacităţi de producţie despre care „ştim numai noi”, companii care au vehicule de transport aerian. A fost o perioadă plină de emoţii, dar şi plină de temeri şi de îndoieli, pentru că trebuiau salvate vieţi umane”.

Prezentarea laudativă a premierului maghiar este fără cusur, de la citate cu puternic impact emoțional – ”plângem împreună, râdem împreună” – până la remarca asistentei care i-a făcut lui Viktor Orban, după ce a constatat că acesta e puternic ca ”Superman”.

Viktor Orban ”Superman”, printre ”eroii de zi cu zi” 

”Premierul maghiar a spus că la acea vreme a considerat că oamenilor trebuie să li se demonstreze că statul ungar le este loial. „Liderii ţării sunt conştienţi de gravitatea situaţiei şi nu urmăresc evenimentele din comoditatea fotoliilor de acasă sau din clădirea parlamentului, ci depunem eforturi împreună, plângem împreună, vom râde împreună”, a spus Orbán.

Filmul prezintă scena în care Viktor Orbán este testat înainte de o vizită în spital, iar asistenta îi spune liderului asimptomatic că este „superman”. Clipul video arată şi momentul în care premierul ungar a fost vaccinat”, scrie agenția citată.

”Filmul include şi întâlnirea premierului maghiar cu biochimistul laureat al Premiului Nobel, Katalin Karikó. În ceea ce priveşte descoperitorul tehnologiei vaccinului bazat pe ARNm, politicianul ungar a spus că inovaţia nu trebuie abandonată nici măcar în vremuri de necaz, iar Katalin Karikó a dat dovadă de mult curaj intelectual.

Clipul video se încheie cu următoarea frază: atunci când necazurile sunt mari, în Ungaria nu lipsesc eroii – respect pentru eroii de zi cu zi!”, se mai arată în materialul citat.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62257406
Patru bărbaţi au fost condamnaţi la moarte prin spânzurare în Pakistan, pentru ”blasfemie online”

Patru bărbaţi au fost condamnaţi la moarte în Pakistan după ce au fost găsiți vinovați de ”blasfemie online”.

62514964
„Să distrugem Pactul Ecologic” - îndemnul liderului populist-naționalist de dreapta din Franța către „conservatorii” din UE

Liderul populist-naționalist de dreapta francez, Jordan Bardella, simte o oportunitate pentru o coaliție de dreapta care să demoleze Pactul Ecologic European.

62514960
General: Ostaticele eliberate din Gaza au fost ţinute în tuneluri luni de zile, fără lumina zilei și fără contact uman

Unele dintre ostaticele eliberate până acum din Fâşia Gaza, în cadrul acordului de încetare a focului, au fost ţinute de Hamas în tuneluri timp de până la opt luni consecutiv, lipsite de lumina zilei şi fără contact uman, a declarat luni un general israel

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.