Certificate false cu rezultate negative pentru Covid-19, vândute cu până la 300 de euro pe aeroporturi din Europa

Certificat test covid
Shutterstock

Agenţia europeană de poliţie Europol avertizează călătorii să nu cumpere, pe aeroporturi, false certificate cu teste negative de Covid-19 de la crima orgaizată - cu până la 300 de euro.

Acest avertisment intervine după arestarea mai multor suspecţi care vindeau false certificate de necontaminare, atât pe aeroporturi în Marea Britanie şi în Franţa, cât şi online sau prin intermediul unor mesagerii pe telefon în Spania şi Olanda, scrie News.ro.

Numeroase state membre ale Uniunii Europene (UE) şi alte ţări cer de-acum proba faptului că pasagerii nu sunt contaminaţi cu noul coronavirus, care a ucis 2,2 milioane de oameni în lume.

”Este foarte probabil ca infractori să profite de ocazie pentru a produce şi vinde false certificate de teste Covid-19, atât timp cât vor fi menţinute restricţiile de călătorie din cauza pandemiei”, avertizează Europol.

”Dată fiind amploarea mijloacelor tehnologice disponibile, cu imprimante de înaltă calitate şi diverse programe, falsificatorii sunt capabili să producă documente false sau contrafăcute de înaltă calitate”, subliniază agenţia, cu sediul la Haga, în Olanda.

Citește și
pasaport de vaccinare
Islanda începe emiterea de certificate de vaccinare, care vor facilita deplasările celor imunizați

În urmă cu zece zile, un bărbat suspectat de vânzare de false certificate de necontaminare cu noul coronavirus a fost arestat pe Aeroportul Luton, în Marea Britanie.

La începutul lui noiembrie, poliţia franceză a arestat şapte persoane, în cadrul destructurării unui trafic cu false certificate de teste negative covid-19, cu numele unui laborator real, vândute cu preţuri între 150 şi 300 de euro unor călători pe Aeroportul Roissy-Charles-de-Gaulle, în apropiere de Paris.

În Spania, poliţia a arestat un bărbat care vindea - online - false documente de acest fel, cu 40 de euro, iar în Olanda traficanţi făceau acelaşi lucru folosind aplicaţii pe mesagerii de pe telefoane mobile.

”Detectarea unor false certificate de teste nagative covid-19 confirmă faptul că infractori, grupări de crimă organizată sau escroci, profită de ocazie imediat ce apare”, subliniază Europol.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Ministrul Educaţiei: Cadrele didactice cu vulnerabilităţi certificate medical vor putea să predea online
Ministrul Educaţiei: Cadrele didactice cu vulnerabilităţi certificate medical vor putea să predea online

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat miercuri, la Parlament, că profesorii cu "vulnerabilităţi certificate medical" vor putea preda online, scrie Agerpres. 

Islanda începe emiterea de certificate de vaccinare, care vor facilita deplasările celor imunizați
Islanda începe emiterea de certificate de vaccinare, care vor facilita deplasările celor imunizați

Islanda a emis primele certificate de vaccinare, care vor facilita deplasările celor imunizaţi împotriva coronavirusului, au declarat marţi pentru AFP autorităţile de la Reykjavik.

OMS ia în calcul posibilitatea introducerii
OMS ia în calcul posibilitatea introducerii "paşapoartelor de vaccinare" pentru călătoriile internaționale

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) va dezbate în scurt timp posibilitatea folosirii de certificate sau "paşapoarte de vaccinare" în călătoriile internaţionale.

Victoria lui Joe Biden, certificată miercuri de Congres în contextul protestelor pro-Trump
Victoria lui Joe Biden, certificată miercuri de Congres în contextul protestelor pro-Trump

Victoria lui Joe Biden în cadrul alegerilor prezidențiale din SUA va fi certificate miercuri de Congres, în timp ce simpatizanții lui Donald Trump vor organiza un protest împotriva rezultatului alegerilor din noiembrie.

Recomandări
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”
Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”

Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în protestele antiguvernamentale din Iran, conform Iran International, care citează surse oficiale și martori oculari

Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde
Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde

Autorităţile din Teleorman au anunțat că au constatat o creştere a indicatorilor de amoniu în Dunăre, după ce o navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde în zona Portului Zimnicea.