Cele două condiții puse de Rusia pentru un armistițiu în Ucraina. Concesiile pe care trebuie să le facă Vestul și Kievul

Vladimir Putin și Serghei Lavrov
Getty

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al lui Vladimir Putin, a anunțat condițiile în care Rusia va fi de acord cu negocierile de pace și o încetare a luptelor în Ucraina.

Moscova nu va fi de acord cu o încetare a focului în Ucraina decât dacă vor fi ridicate sancțiunile severe împotriva sa și dacă țările occidentale vor returna activele rusești înghețate, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, notează The Moscow Times, o publicație a opozanților lui Vladimir Putin.

„Sancțiunile antirusești trebuie ridicate, toate pretențiile legale împotriva Rusiei trebuie abandonate și activele confiscate în Occident trebuie returnate”, a declarat Lavrov într-un interviu acordat ziarului maghiar Magyar Nemzet publicat luni.

Lavrov a reiterat poziția Kremlinului potrivit căreia orice rezoluție trebuie să abordeze „cauzele profunde” ale conflictului pe care l-a lansat împotriva vecinului său în februarie 2022.

Oficialii ruși au invocat în mod repetat termenul „cauze profunde”, despre care Putin a spus că includ retragerea Ucrainei din regiunile parțial ucrainene și abandonarea candidaturii sale la NATO.

Citește și
Ucraina, Kiev
Rusia avansează pe frontul estic al Ucrainei și revendică capturarea a două localități strategice

De asemenea, Lavrov a insistat ca comunitatea internațională să recunoască oficial Crimeea și regiunile parțial ocupate Donețk, Luhansk, Kherson și Zaporojie ca parte a Rusiei.

El a făcut trimitere referendumurile organizate în toamna anului 2022, care au fost condamnate pe scară largă de observatorii internaționali ca fiind nelegitime și desfășurate sub coerciție și ocupație militară.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Superba Niina Petrokina a cucerit al doilea său titlu european la patinaj artistic
GALERIE FOTO Superba Niina Petrokina a cucerit al doilea său titlu european la patinaj artistic
Citește și...
Premieră pentru Rusia după cucerirea unei localități din Ucraina. Cum a răspuns Kievul
Premieră pentru Rusia după cucerirea unei localități din Ucraina. Cum a răspuns Kievul

Rusia revendică luni cucerirea unei localităţi în regiunea Dnipropetrovsk, în partea de centru-est a Ucrainei, o premieră de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, în timp ce discuţii diplomatice între Moscova şi Kiev sunt în impas.

Rusia avansează pe frontul estic al Ucrainei și revendică capturarea a două localități strategice
Rusia avansează pe frontul estic al Ucrainei și revendică capturarea a două localități strategice

Rusia a anunțat duminică cucerirea a două noi localități din estul și nord-estul Ucrainei, continuând ofensiva împotriva trupelor ucrainene afectate de lipsa armamentului și a recruților, informează AFP.  

Rusia a lansat noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă Kiev. Un bărbat de 35 de ani a fost rănit
Rusia a lansat noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă Kiev. Un bărbat de 35 de ani a fost rănit

Forţele armate ruse au lansat din nou atacuri cu drone asupra Ucrainei, în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, informează dpa.

Recomandări
România a cheltuit 7 miliarde de lei pe pensiile speciale ale magistraților în ultimii cinci ani. Câți s-au pensionat
România a cheltuit 7 miliarde de lei pe pensiile speciale ale magistraților în ultimii cinci ani. Câți s-au pensionat

Curtea Constituțională a amânat pentru a patra oară decizia privind pensiile magistraților. De această dată nu a mai lipsit nimeni de la ședință, dar judecătorii au cerut în unanimitate răgaz, până pe 11 februarie, ca să studieze două rapoarte.

Gerul a pus stăpânire pe România. Orașul în care s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius
Gerul a pus stăpânire pe România. Orașul în care s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius

Gerul a pus stăpânire pe mare parte din România, în special pe zona Moldovei. La Miercurea Ciuc, sâmbătă dimineață au fost și minus 21 de grade Celsius, iar la Botoșani, termometrele s-au oprit la minus 17 grade.  

Șase indivizi au fost arestați în Lituania pentru incendierea unei fabrici militare. Suspecții au legături cu România
Șase indivizi au fost arestați în Lituania pentru incendierea unei fabrici militare. Suspecții au legături cu România

Autoritățile din Lituania au anunțat că Serviciul de Informații al Rusiei a coordonat un grup de 6 indivizi care ar fi pus la cale incendierea unei fabrici de echipamente militare.