Ce spune Vladimir Putin despre Grupul Wagner, considerat armata sa secretă de mercenari

62103465
Pro TV

Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel au susţinut sâmbătă o conferinţă comună la care au răspuns unor întrebări despre situaţia din Libia.

Întrebat dacă mercenarii cunoscuţi ca Wagner Group luptă în Libia, Putin a răspuns că în cazul în care există ruşi în această ţară, ei nu reprezintă Rusia şi nici nu sunt plătiţi de stat, relatează Reuters.

Grupul militar privat rus a luptat clandestin pentru sprijinirea forţelor ruse în Siria şi Ucraina, au scris mai multe agenţii de presă în trecut. Mercenarii, în principal foşti soldaţi, sunt recrutaţi de entitatea cunoscută ca Wagner Group. Rusia a negat că ar fi beneficiat de acest ajutor în străinătate, potrivit News.ro.

Cancelarul german a afirmat, la aceeaşi conferinţă, că negocierile de pace vor avea loc la Berlin, după ce Turcia şi Rusia au făcut apel la facţiunile care duc un război în Libia să ajungă la un armistiţiu.

„Sperăm ca eforturile comune ale Rusiei şi Turciei să aibă succes şi vom trimite curând invitaţii pentru o conferinţă la Berlin”, a spus Merkel.

Citește și
SUA pregătesc trimiterea a mii de militari în Orientul Mijlociu: Divizia 82 Aeropurtată, în alertă
SUA pregătesc trimiterea a mii de militari în Orientul Mijlociu: Divizia 82 Aeropurtată, în alertă

Liderii europeni l-au avertizat miercuri pe premierul libian recunoscut internaţional, Fayez al-Serraj, să nu permită accesul trupelor turceşti pe teritoriul Libiei şi să nu încheie un acord pentru gaze naturale cu Turcia, pentru a evita agravarea tulburărilor din ţară.

Anarhia existentă în ultimii ani în Libia, stat membru al OPEC, i-a perturbat producţia de petrol, a alimentat migraţia clandestină în Europa şi a făcut loc extremiştilor islamişti.

Libia este afectată de un conflict între facţiuni, după înlăturarea, printr-o revoltă sprijinită de NATO, a dictatorului Muammar Gaddafi, în 2011.

Khalifa Haftar, care a fost general în armata lui Gaddafi şi ale cărui forţe controlează cea mai mare parte din estul şi sudul Libiei, face o nouă încercare de a captura Tripoli, capitala ţării situată în nord-vest.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Câtă încredere! Turcia și-a prezentat deja echipamentul pentru Cupa Mondială
GALERIE FOTO Câtă încredere! Turcia și-a prezentat deja echipamentul pentru Cupa Mondială
Citește și...
SUA pregătesc trimiterea a mii de militari în Orientul Mijlociu: Divizia 82 Aeropurtată, în alertă
SUA pregătesc trimiterea a mii de militari în Orientul Mijlociu: Divizia 82 Aeropurtată, în alertă

Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marţi pentru Reuters două persoane familiarizate cu situaţia.

„Fără precedent”. Rusia a lansat peste 400 de drone asupra Ucrainei, în plină zi. Rachetele au lovit la sute de km de front
„Fără precedent”. Rusia a lansat peste 400 de drone asupra Ucrainei, în plină zi. Rachetele au lovit la sute de km de front

Rusia a lansat marţi unul dintre cele mai mari atacuri în plină zi împotriva Ucrainei, folosind "peste 400 de drone", după o noapte deja marcată de lovituri masive.

Un bărbat din Ucraina i-a trimis soției sale un colet cu explozibili. Femeia a murit, iar cei doi copii ai lor au fost răniți
Un bărbat din Ucraina i-a trimis soției sale un colet cu explozibili. Femeia a murit, iar cei doi copii ai lor au fost răniți

Un incident șocant a avut loc în Pervomaisk, Ucraina. Poliția a reținut un bărbat suspectat că i-a trimis soției sale un colet cu un dispozitiv exploziv. Deflagrația a provocat moartea femeii și rănirea celor doi copii mici ai cuplului.

Recomandări
Bolojan, mesaj pentru minerii din Piața Victoriei: Personal, înţeleg situaţia socială, însă sunt corect și vă spun adevărul
Bolojan, mesaj pentru minerii din Piața Victoriei: Personal, înţeleg situaţia socială, însă sunt corect și vă spun adevărul

Premierul Ilie Bolojan afirmă, după întâlnirea de marţi cu reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia, că „personal” înţelege situaţia socială, însă este „corect” cu ei şi cu oamenii pe care îi reprezintă şi le spune „adevărul”.

Cum a fost descoperită fabrica de bani, ascunsă într-o pădure din județul Suceava. Ținta traficanților era Bulgaria
Cum a fost descoperită fabrica de bani, ascunsă într-o pădure din județul Suceava. Ținta traficanților era Bulgaria

Peste un milion de euro, bani falși, ar fi urmat să pătrundă pe piețele din România și Bulgaria și să creeze haos.

Cererea pentru instalații GPL s-a dublat în ultimele săptămâni. Gazul petrolier lichefiat scade costurile la jumătate
Cererea pentru instalații GPL s-a dublat în ultimele săptămâni. Gazul petrolier lichefiat scade costurile la jumătate

Șoferii caută alternative, iar unii se grăbesc să-și monteze sisteme GPL pe mașini. Gazul petrolier lichefiat scade costurile la jumătate și crește autonomia.