Ce se ascunde în spatele decretului semnat de Putin după moartea lui Prigojin. Serviciile de informații militare sunt vizate
Decretul se aplică tuturor persoanelor care participă la activități militare în Ucraina, care asistă armata și care servesc în unitățile de apărare teritorială.
Anunțul vine la două zile după ce liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, ar fi murit într-un accident de avion.
Analiștii militari sugerează că decretul lui Putin face parte din încercările lui de a-și reafirma autoritatea după revolta mercenarilor Wagner din iunie.
„Putin vrea să aibă un control mai strict asupra Wagner, pentru a se asigura că nu se va confrunta cu o altă criză în viitor”, a declarat, pentru BBC, Natia Seskuria de la Royal United Services Institute.
Descris în decret ca fiind un pas pentru a construi bazele spirituale și morale ale apărării Rusiei, jurământul include o promisiune de a urma cu strictețe ordinele comandanților.
„Este un mesaj ascuns către serviciile de informații militare pentru a găsi și urmări în justiție luptătorii Wagner", a spus, pentru BBC, Petro Burkovskyi, care conduce Fundația Inițiative Democratice.
El spune și că, este un mesaj clar și pentru luptători: „Fie depuneți jurământul și vă păstrați armele, fie vă dezarmați. Vă supuneți sau mergeți la închisoare”.
Cu câteva săptămâni înainte de revolta eșuată a lui Prigojin, în iunie, Ministerul rus al Apărării a dat grupurilor de mercenari termen până la 1 iulie pentru a semna contracte cu armata rusă. Prigojin a refuzat să semneze, deoarece nu dorea ca Wagner să opereze sub autoritatea ministerului.
Vladimir Putin a susținut schema de contracte a ministerului, care a fost prima lovitură publică împotriva aliatului său de lungă durată Prigojin.
Ce probleme poate întâmpina PutinRecrutarea mercenarilor Wagner ar reprezenta un bonus pentru armata rusă, deoarece sunt luptători cu experiență și bine antrenați.
„Au ales Wagner pentru că Wagner le-a oferit un tratament special, fără birocrația uriașei armate ruse. Dacă primesc un tratament special la ordinele lui Putin, nu cred că le pasă unde, cui și pentru cine vor lupta”, spune Burkovski.
Deși decretul poate avea un efect pe termen scurt, există susținători loiali ai lui Prigojin care nu vor depune jurământul, susține Seskuria pentru BBC.
„Acest lucru îi poate crea potențial probleme lui Putin într-o perspectivă pe termen mai lung", spune el.
Între timp, apărarea aeriană rusă a împiedicat sâmbătă dimineață atacuri cu drone asupra regiunilor Moscova și Belgorod, au declarat oficialii.
În regiunea Belgorod, la granița cu Ucraina, patru persoane au fost rănite de bombardamente, a declarat guvernatorul local.
Și în Ucraina, două persoane au fost ucise și una rănită în timp ce Rusia a bombardat un sat ucrainean din apropierea orașului Kupiansk din nord-estul țării, a declarat guvernatorul regional din Harkov.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: vladimir putin , decret , wagner , Evgheni Prigojin
Dată publicare: 26-08-2023 17:30