Noul decret semnat de Putin imediat după moartea lui Prigojin. Ce îi obligă pe membrii grupurilor paramilitare

62360895
Profimedia

Vladimir Putin a semnat, vineri, un decret care îi obligă pe membrii formaţiunilor paramilitare să depună jurământ faţă de Rusia, la fel ca soldaţii din armata regulată, la două zile după presupusa moarte a şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin.

În virtutea acestui decret publicat pe site-ul guvernului, aceştia trebuie să jure "fidelitate" şi "loialitate" faţă de Rusia şi "să urmeze cu stricteţe ordinele comandanţilor şi superiorilor".

De asemenea, ei se angajează să "respecte cu sfinţenie Constituţia rusă", "să îndeplinească cu conştiinciozitate sarcinile care le sunt încredinţate" şi "să apere cu curaj independenţa ţării şi ordinea constituţională", informează AFP, citată de Agerpres.

Acest decret se referă la persoanele înrolate combatanţi voluntari, cele care "contribuie la îndeplinirea sarcinilor atribuite forţelor armate ruse" şi la alte "organisme şi formaţiuni militare", inclusiv la forţele teritoriale de apărare formate în timpul conflictului din Ucraina.

Kremlinul, acuzat l-a ucis pe Prigojin

Deşi mercenariatul este interzis prin lege în Rusia, sunt tolerate activităţile "companiilor militare private" care oferă oficial servicii de "securitate", dintre care Wagner este cea mai mare şi cea mai cunoscută.

Textul a fost semnat la două luni după ce mercenarii Wagner au încercat pentru scurt timp să mărşăluiască spre Moscova într-o revoltă menită să-i înlăture pe rivalii lui Prigojin din sistemul de apărare, o rebeliune condamnată de preşedintele Vladimir Putin ca o "înjunghiere în spate" trădătoare.

Se presupune că Prigojin a murit după ce un avion care îl transporta de la Moscova la Sankt Petersburg s-a prăbuşit miercuri seara, în avion aflându-se, de asemenea, mâna sa dreaptă, Dmitri Utkin, şi alţi responsabili ai grupului Wagner.

Vineri, Kremlinul a declarat că sugestiile şi speculaţiile occidentale potrivit cărora şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a fost ucis la ordinele sale sunt o "minciună absolută".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62380125
Putin își întărește armata. Rusia mobilizează aproximativ 700 de soldați pe zi

Rusia are în vedere să înroleze încă 450.000 de bărbați, a anunțat şeful spionajului militar ucrainean, Kirilo Budanov, citat de Ukrainska Pravda.

62196542
Nicokas Sarkozy şi alte 12 persoane, judecate în dosarul libian al finanţării campaniei electorale prezidenţiale din 2007

Doi magistraţi financiari au hotărât, joi, trimiterea în judecată la un tribunal corecţional din Paris a lui Nicokas Sarkozy şi a 12 persoane în dosarul finanţării libiene a campaniei electorale a acestuia din 2007.

61832228
Interzicerea arderii Coranului este introdusă în Codul Penal danez. Ce riscă „profanatorii”

Interzicerea arderii Coranului, dar și altor cărți și vestigii sfinte, este prevăzută expres într-un proiect de lege prezentat vineri de guvernul din Danemarca.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.