Ce încearcă Ucraina prin invadarea Rusiei. Planul bine pus la punct la Kiev: „Vrem să facem dreptate”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Analiștii consideră că este vorba despre o acțiune îndrăzneață și bine pusă la punct, cu scopul de a obține o poziție puternică de negociere, când va veni momentul tratativelor.
Între timp, Moscova refuză să decreteze starea de război ori legea marțială, pentru a minimaliza amploarea incursiunii ucrainene.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Șeful Apărării, (comandantul) Sîrski, mi-a raportat deja de mai multe ori despre acţiunile noastre de împingerea războiului pe teritoriul agresorului. Sunt recunoscător fiecăreia dintre unităţile forţelor noastre de apărare care se ocupa de asta. Ucraina dovedeşte că este cu adevărat capabilă să facă dreptate şi sa exercite presiune asupra agresorului”.
Centrala nucleară Kursk ar fi obiectivulResponsabilii ucraineni rămân totuși foarte zgârciți cu detaliile, așa că informațiile disponibile provin cu precădere de la bloggerii miltiari ruși. Potrivit acestora, sprijinite de roiuri de drone şi focuri de artilerie grea, unităţile ucrainene s-au mişcat rapid pentru a înainta 20 de km în vestul teritoriului rusesc de lângă graniţă.
În timp ce unităţile de sabotaj au pătruns chiar mai adânc în Rusia. În același timp, Belarusul susține că ar fi respins ceea ce au numit un atac major cu drone din partea Ucrainei.
Unele rapoarte afirmă că forţele ucrainene se îndreaptă spre centrala nucleară Kursk, care furnizează o mare parte din energia electrică din sudul Rusiei.
Claire Sebastian, corespondent CNN: „Rusia încearcă din răsputeri să oprească avansul trupelor ucrainene pe teritoriul său, avans care a început cu aproape o săptămână în urmă. În timp ce rușii adună trupe și evacuează zeci de mii de civili, întrebările pentru Ucraina ar fi: cât pot să reziste (în această incursiune pe teritoriul Rusiei). Și dacă ocuparea de teritorii rusești face parte dintr-un plan. Între timp, imagini precum acestea, cu soldați ucraineni care înlocuiesc steagurile rusești cu cele ale Ucrainei s-au răspândit în mediul online”.
Potrivit analiștilor militari occidentali, principalul obiectiv al incursiunii-surpriză ar avea ca scop obţinerea unor pârghii de negociere cu Moscova, după alegerile prezidențiale din SUA. Kievul este îngrijorat că sprijinul SUA ar putea slăbi, dacă republicanul Donald Trump se întoarce la Casa Albă.
Putin, nemulțumitSemn al gravității situației, Vladimir Putin l-a însărcinat pe șeful FSB, Alexander Bortnikov, să coordoneze așa-zisa operațiune anti-teroristă din cele trei regiuni de graniță, Kursk, Belgorod și Briansk.
Bortnikov s-a dovedit în trecut un conducător eficient în toiul crizelor care au amenințat stabilitatea internă rusă, precum rebeliunea mercenarilor Wagner, din vara anului trecut. Măsura sugerează și că Putin este profund nemulțumit de modul în care comandamentul militar rus gestionează frontul.
Pe de altă parte, într-un nou act de răzbunare, Rusia a atacat masiv capitala ucraineană cu rachete balistice și drone. Un băiețel de 4 ani și tatăl lui său în vârstă de 35 de ani au murit după ce rămășițele unui proiectil rusesc doborât au căzut peste casa în care locuiau, la marginea Kievului.
Volodimir Zelenski: „La toate nivelurile, trebuie să continuăm să le spunem partenerilor noștri că este necesar să închidem cerul ucrainean pentru dronele și rachetele Shahed, dar și pentru rachetele nord-coreene. Noaptea trecută, războinicii noștri au doborât peste cincizeci de drone Shahed. Și, din păcate, una dintre rachetele nord-coreene a ucis două persoane în regiunea Kiev, un tată și pe fiul său”.