Ce făcea ministrul rus al Apărării în timp ce Putin şi Erdogan discutau despre rachete
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a fost filmat desenând – cu talent, de altfel - o casă şi un copac, la reuniunea la vârf de la Kremlin unde Putin şi Erdogan au discutat livrarea sistemului de rachete sol-aer S-400 către Turcia.
Imaginile au fost postate de LifeNews.ru, care a scris că Şoigu desena în aşteptarea celor 2 preşedinţi, dar în fotografii se vede cum ministrul continuă să deseneze şi după sosirea lui Erdogan şi Putin, în timp ce alţi participanţi la discuţie luau notiţe. Mai mult, şi-a tras foaia de hârtie spre el, ca să nu se poată vedea ce face.
Anunţul făcut de Putin despre rachetele livrate Turciei
După întâlnirea cu preşedintele turc, Putin a confirmat că livrarea rachetelor este o prioritate. "În faţa ţărilor noastre se află misiunea serioasă de întărire a cooperării în sfera industriei de apărare", a declarat liderul de la Kremlin. "În primul şi în primul rând este vorba de îndeplinirea contractului privind livrarea către Turcia a sistemului de apărare aeriană S-400”.
La rândul său, Erdogan a asigurat săptămâna trecută că sistemul S-400 "are un loc important pe agenda discuţiilor" cu Putin şi că livrarea sa urmează să înceapă în iunie.
Săptămâna trecută, Pentagonul a anunţat în replică suspendarea livrării de componente pentru avioanele F-35 ale forţelor aeriene turce. Iar vicepreşedintele american Mike Pence a declarat că Washingtonul ″nu va sta cu braţele încrucişate″ în timp ce un membru al NATO cumpără arme de la un adversar.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: Rusia , NATO , Turcia , vladimir putin , aparare , serghei soigu , rachete , armament , s-400
Dată publicare: 09-04-2019 13:11