Câte milioane de vieți au fost salvate pe glob, în urma măsurilor de izolare impuse, în contextul pandemiei
Oamenii de ştiinţă spun că măsurile stricte, majoritatea impuse în luna martie, au avut „un efect substanţial” şi au ajutat la reducerea ratei de multiplicare a infecţiei sub 1 până la începutul lunii mai, potrivit News.ro.
Rata de multiplicare reprezintă numărul mediu de oameni pe care o persoană infectată îi contaminează. O valoare de peste 1 poate duce la o creştere exponenţială.
Echipa de cercetători a estimat că, până la începutul lunii mai, între 12 şi 15 milioane de oameni din 11 ţări - Austria, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Norvegia, Spania, Suedia şi Elveţia - au fost infectaţi cu noul coronavirus.
Prin compararea numărului deceselor înregistrate cu cel estimat de ei, dacă măsuri de izolare nu ar fi fost introduse, a rezultat că aproximativ 3,1 milioane de morţi au fost evitate.
„Măsurarea eficienţei acestor intervenţii este importantă, având în vedere impactul economic şi social, şi poate indica care sunt acţiunile necesare pentru a menţine controlul”, au spus cercetătorii, citează Reuters.
Un alt studiu, realizat de cercetători americani, publicat împreună cu cel al ICL în revista Nature, a estimat că măsurile de izolare implementate în China, Coreea de Sud, Italia, Iran, Franţa şi SUA au prevenit sau întârziat în jur de 530 de milioane de cazuri de Covid-19.
Concentrându-se pe analiza în şase ţări, cercetătorii americani au comparat rata de creştere a infecţiilor înainte şi după implementarea a peste 1.700 de politici locale, regionale şi naţionale, menite să încetinească ori să oprească răspândirtea Covid-19.
Ei au descoperit că, fără vreo politică de acest fel, ratele de infectare cu SARS-CoV-2 ar fi crescut cu 68% pe zi în Iran şi în medie cu 38% pe zi în celelalte cinci ţări.
La nivel mondial, de la depistarea coronavirusului SARS-CoV-2 în Wuhan (China) la finalul anului trecut, au fost înregistrate peste 7,1 milioane de contaminări şi mai mult de 406.000 de decese, potrivit datelor Johns Hopkins University.
Sursa: News.ro
Etichete: coronavirus , vieti salvate , criza sanitara
Dată publicare: 09-06-2020 08:50