Casa Albă: „Nu sprijinim atacurile aeriene împotriva unui spital. Pacienţii trebuie protejaţi”
„Nu vom comenta în detaliu o operaţiune militară israeliană în curs. După cum am spus deja, nu sprijinim atacurile aeriene împotriva unui spital şi nu vrem să vedem schimburi de focuri într-un spital în care oameni nevinovaţi, săraci, bolnavi, care caută îngrijiri, sunt prinşi în focul încrucişat.
Spitalele şi pacienţii trebuie protejaţi", a spus acesta într-o scurtă declaraţie transmisă AFP.
Statele Unite au acuzat marţi seară Hamas şi gruparea palestiniană Jihad Islamic că folosesc „un centru de comandă şi control de la spitalul Al-Shifa", cel mai mare din Gaza, în cuvintele lui John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, o declaraţie care merge în aceeaşi direcţie cu poziţia autorităţilor israeliene.
Hamas a respins acuzaţiile SUA, considerând aceste remarci drept "undă verde" pentru ca Israelul "să comită noi masacre".