Care este cel mai sigur loc pe care îl putem rezerva în avion. Ce spune un expert în aviație
Atunci când zboară cu avionul, majoritatea oamenilor își aleg locurile în funcție de confort, în special pe cele care oferă un spațiu destul de mare pentru a-și relaxa picioarele, pentru a se face comozi, sau, de ce nu, pentru a ajunge cât mai repede la baie. Rareori, oamenii își rezervă un loc care se află în mijlocul avionului. Ei bine, aceste locuri sunt, din punct de vedere statistic, cele mai sigure locuri dintr-un avion, scrie CNN, citată de Spot Media.
Zborul, cel mai sigur mod de a călătoriÎnainte de a intra în el, ar trebui să reiterez că călătoria cu avionul este cel mai sigur mod de transport. În 2019, au existat puțin sub 70 de milioane de zboruri la nivel global, cu doar 287 de decese. Conform unei analize a datelor recensământului făcut de Consiliul Național de Siguranță al SUA, șansele de a muri în urma prăbușirii unui avion sunt de aproximativ 1 din 205.552, comparativ cu șansele de a muri într-un accident de mașină.
Locurile care se află în mijlocul din spatele aeronavelor au cea mai mică rată de deces - 28%, comparativ cu 44%, pentru scaunele din culoarul din mijloc, se arată într-o investigație publicată de TIME, care a analizat accidentele aviatice dintr-un interval de 35 de ani. De ce este bine să alegem un loc situat în mijlocul avionului și ce spune un expert în aviație, puteți afla în articolul jurnaliștilor de la Spot Media.