Campania lui Trump contestă preluarea de către Kamala Harris a fondurilor strânse de Biden
Biden, care se afla în cursă cu Trump pentru un nou mandat, şi-a anunţat duminică retragerea şi susţinerea faţă de Harris, transmite Reuters. Aceasta a preluat rapid controlul asupra conturilor de campanie ale lui Biden, iar în cursul nopţii de luni şi-a asigurat, potrivit campaniei ei, nominalizarea, obţinând angajamente din partea majorităţii delegaţilor care vor vota la convenţia democrată din august. Bătălia legată de conturi, în care se aflau aproximativ 95 milioane de dolari la sfârşitul lui iunie, face parte dintr-un efort pe mai multe direcţii al republicanilor de a contracara tentativa lui Harris de a candida la preşedinţie. Potrivit plângerii formulate de David Warrington, avocatul general al campaniei lui Trump, Harris a întreprins o 'preluare de bani neobrăzată' şi este pe cale să comită 'cea mai mare încălcare (a regulilor) de finanţare de campanie din istoria americană'. Saurav Ghosh, avocat la Campaign Legal Center, un grup de monitorizare non-partizan, a spus că, dat fiind că Harris făcea parte deja din campania 'Biden for President' (Biden preşedinte) în calitate de candidat la postul de vicepreşedinte, revendicarea banilor ar trebui să nu îi creeze probleme. În orice caz, este improbabil ca FEC să dea o decizie în acest caz înainte de alegerile de la 5 noiembrie. Campania Kamalei Harris a anunţat că a strâns 100 milioane de dolari începând de duminică, după retragerea lui Biden, depăşind în doar câteva zile suma rămasă de la acesta. Campania sa a respins plângerea depusă la FEC. 'Poate că republicanii sunt invidioşi că democraţii sunt energizaţi să-i învingă pe Donald Trump şi aliaţii săi MAGA, dar plângeri fără fundament precum cele pe care le fac de ani buni pentru a încerca să suprime voturi şi să fure alegerilor nu vor face decât să-i distragă, în timp ce noi primim voluntari, vorbim cu alegători şi câştigăm aceste alegeri', a declarat purtătorul de cuvânt al campaniei lui Harris, Charles Kretchmer Lutvak.
Sursa: Agerpres
Etichete: SUA , joe biden , alegeri prezidentiale , donald trump , Kamala Harris
Dată publicare: 24-07-2024 09:55