Bilanț tragic după ce un autobuz plin cu elevi a derapat și a căzut într-o râpă. VIDEO

62105726

Doi copii au murit şi alţi 20 au fost răniţi după ce autobuzul şcolar în care se aflau a ieșit de pe carosabilul înghețat și a ajuns într-o râpă.

Accidentul s-a produs joi dimineaţa, în regiunea Eisenach, din centrul Germaniei, au anunţat autorităţile din Wartburg.

Şoferul maşinii a fost de asemenea rănit, au precizat acestea, în baza informaţiilor furnizate de serviciile de urgenţă.

Potrivit poliţiei citate de cotidianul Bild, autobuzul şcolar a ieşit de pe carosabilul îngheţat şi alunecos în jurul orei locale 7:30, a căzut într-un şanţ şi şi-a terminat cursa într-un pârâu.

Citește și
De ce uciderea lui Khamenei l-a lovit pe Putin unde îl doare cel mai tare
De ce uciderea lui Khamenei l-a lovit pe Putin unde îl doare cel mai tare

Condiţiile rutiere erau dificile şi din cauza ceţii, conform Bild, citat de Agerpres.

Într-un alt accident al unui autobuz şcolar, de această dată în Bavaria, nouă copii au fost răniţi după ce vehiculul în care se aflau a intrat într-un copac dintr-o cauză care nu a fost încă stabilită, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei din Rosenheim.

Şoferul autobuzului este grav rănit, în timp ce copiii au suferit doar răni minore până la moderate, a adăugat acesta, fără a putea preciza câţi copii erau la bordul maşinii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Costumul purtat de Jutta Leerdam la JO, vândut pentru o sumă uriașă! Partenera lui Jake Paul a făcut spectacol la Milano-Cortina
FOTO Costumul purtat de Jutta Leerdam la JO, vândut pentru o sumă uriașă! Partenera lui Jake Paul a făcut spectacol la Milano-Cortina
Citește și...
De ce uciderea lui Khamenei l-a lovit pe Putin unde îl doare cel mai tare
De ce uciderea lui Khamenei l-a lovit pe Putin unde îl doare cel mai tare

Ultima dată când Statele Unite și Israelul au bombardat Iranul, un reporter l-a întrebat pe Vladimir Putin cum ar reacționa dacă liderul suprem al Iranului ar fi ucis în atac.

Doi soți care și-au planificat timp de 8 ani o călătorie în India au avut un șoc la ghișeul de check-in. „Sunt bilete false”
Doi soți care și-au planificat timp de 8 ani o călătorie în India au avut un șoc la ghișeul de check-in. „Sunt bilete false”

Un cuplu care și-a planificat timp de opt ani o călătorie în India a descoperit cu stupoare că fusese victima unei escrocherii doar când a ajuns pregătit să zboare la Aeroportul Heathrow din Londra, relatează BBC

Război în Iran, ziua a patra. SUA se pregătesc să intensifice atacurile, Iranul vizează aliații americanilor din Golf
Război în Iran, ziua a patra. SUA se pregătesc să intensifice atacurile, Iranul vizează aliații americanilor din Golf

La începutul celei de-a patra zile a războiului din Orientul Mijlociu declanşat de ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului, Israelul a anunţat marţi că a lovit sediul radioteleviziunii publice din Teheran.

Recomandări

Fost general NATO: Iranul s-a pregătit pentru acest război. "Va fi o rezistență de lungă durată în fața SUA"
Fost general NATO: Iranul s-a pregătit pentru acest război. "Va fi o rezistență de lungă durată în fața SUA"

Departe de a fi o confruntare scurtă, războiul SUA–Israel–Iran poate deveni unul de lungă durată, în condițiile în care Teheranul a descentralizat deciziile la nivel militar și și-a asigurat lanțuri de comandă ce pot fi înlocuite până la nivelul patru.

Trump, despre războiul din Iran: ”Au devenit puțin aroganți. Îi facem praf”. Reacția neașteptată: ”Am fost surprinși”
Trump, despre războiul din Iran: ”Au devenit puțin aroganți. Îi facem praf”. Reacția neașteptată: ”Am fost surprinși”

Preşedintele Donald Trump a declarat luni dimineaţă pentru CNN, într-un interviu telefonic de nouă minute, că armata americană „îi face praf” pe iranieni - însă „marele val” de lovituri abia urmează.